logo
RNTV Live

Petrolul termină turul pe primul loc, după un festival de goluri pe „Ilie Oană”

petrolul meci
rnews

Petrolul a încheiat cu o victorie zdrobitoare turul actualei ediţiei a Ligii A Prahova, 9-1 cu CS Măneşti Coada Izvorului, scor care i-a ajutat pe elevii lui Octavian Grigore să-şi recăpete poziţia de lideri ai clasamentului. Tot azi, CS Blejoi s-a impus cu 7-0 la Urlaţi, cele două echipe terminând prima parte a campionatului cu acelaşi număr de puncte (37), dar petroliştii având avantajul unui gol în plus la golaveraj: +47 faţă de +46.

Aflată într-un duel de la distanţă cu CS Blejoi, ambele formaţii având nevoie de o victorie cât mai clară în ultima etapă a turului pentru a ierna în fotoliul de lider al campionatului judeţean, Petrolul a pornit din start ofensiva în confruntarea cu CS Măneşti. Iar tabela de marcaj putea să se modifice foarte repede, petroliştii beneficiind, în minutul 7, de o lovitură de pedeapsă, după ce portarul Dumitraşcu, ieşit hazardat dintre buturi, l-a faultat pe Vintilă în marginea careului de 16 metri. Sarcina executării penaltyului şi-a asumat-o Claudiu Tudor, însă „căpitanul” gazdelor a şutat modest, în stânga lui Dumitraşcu, portarul vizitatorilor reuşind să respingă.

N-a fost însă nicio problemă, pentru că atacurile Petrolului au continuat să curgă în valuri şi, astfel, era doar o problemă de timp până când avea să se deschidă robinetul cu goluri. VINTILĂ (23) a punctat primul, cu un şut de la 12-13 metri, lateral dreapta, apoi GHEORGHE (27) a înscris dintr-o fază aproape identică, dar derulată pe partea stângă, iar, un minut mai târziu, ANGHEL (28) a trimis în proprie poartă, încercând să degajeze balonul centrat de Gheorghe. Până la pauză s-a mai înscris de încă două ori, GHEORGHE (37) fructificând, cu o lovitură de cap, expediată de la 6 metri, o centrare venită de pe dreapta, iar PĂUN (44) a stabit scorul primei reprize, profitând de o minge respinsă în faţă de Dumitraşcu, după un „cap” al lui Vintilă.

Recitalul „galben-albaştrilor” a continuat şi după reluare, iar imediat după repunerea balonului în joc PĂUN (46) l-a mai învins o dată pe Dumitraşcu, cu un şut de la zece metri. Petroliştii s-au jucat, mai apoi, cu ocaziile, au ratat din toate poziţiile posibile, şi, în loc să-şi mărească golaverajul, s-au văzut taxaţi la o neatenţie în devensivă, atunci când Latea (66), scăpat singur pe zonă centrală, a trimis, de la 18 metri, pe lângă Marinică, ieşit în întâmpinare.

Până la urmă, lansat perfect în adâncime de Claudiu Tudor, VINTILĂ (73) a găsit, din nou, drumul spre plasa porţii adverse, iar JIPA (86 şi 90+3) a înscris golurile care i-au asigurat, până la urmă, Petrolului primul loc la jumătatea campionatului.

„Lupii” iernează, astfel, pe primul loc, cu acelaşi număr de puncte, 37, ca şi CS Blejoi, dar cu un golaveraj superior: +47 faţă de +46.

AS Petrolul 52 Ploieşti – CS Măneşti 2013 Coada Izvorului 9-1 (5-0)

Marcatori: Vintilă (23, 73), D. Gheorghe (27, 37), I. Anghel (28, autogol), Păun (44, 46), Jipa (86, 90+3)/Latea (66).

Petrolul: Marinică – Olaru, Prunescu, Chiriţă, Velisar – Cl. Tudor (cpt), Butufei (82 Jipa) – I. Dumitrescu (55 Nae), Păun (71 Niţescu), D. Gheorghe – Vintilă. Antrenor: Octavian Grigore.

CS Măneşti: D. Dumitraşcu – I. Ivan (46 Latea), I. Anghel, C. Vanghele (71 Dumitraşcu), Durlea – G. Dumitraşcu, V. Vanghele (63 Simion), Ungureanu (57 C. Anghel), Procopianu – S. Ivan, C. Ştefan. Antrenor: Nicolae Marin.

Au arbitrat: Ovidiu Oprea – Sorin Nistor şi Andrei Sotir (toţi din Ploieşti).

Observator: Constantin Safta (Iordăcheanu).

Cartonaşe galbene: Velisar (22), Păun (51), Butufei (81)/D. Dumitraşcu (7), C.Ştefan (61), A. Dumitraşcu (79), I. Anghel (81).

Sursa: http://www.sportonlineph.ro/petrolul/325-petrolul-termina-turul-pe-primul-loc-dupa-un-festival-de-goluri-pe-ilie-oana.html

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor