alcool pur în aerul respirat

Pericol ucigător pe străzile din Ploieşti

Pericol mortal pe străzile din Prahova.Ploieştean prins drogat la volan/ VIDEO/ FOTO.

Traficul din Prahova devine tot mai periculos din cauza şoferilor inconştienţi. Mai nou, există şi cazuri de şoferi care se urcă la volan drogaţi.

Potrivit IJP Prahova,  la nivel național, consumul de substanțe psihoactive constituie un fenomen dinamic, care pune în pericol ordinea și siguranța publică.

La nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, au fost date spre folosință aparate DRUGTEST, aparate ce pot detecta prezența în corp, până la nouă substanțe interzise, diferite.

Acestea vor fi utilizate în scopul prevenirii și combaterii accidentelor rutiere, care au cauză de producer, conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Cu această ocazie, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în intervalul orar 01:00-04:00, polițiștii prahoveni, rutieri și de ordine publică, au acționat pe raza municipiului Ploiești. au vrut să depisteze şi eventual să sancţioneze conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor stupefiante, potrivit sursei citate.

În cadrul acțiunii, au fost controlate 110 autovehicule. Au fost efectuate 100 testări cu aparatul etilotest, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 5655 lei.

Dintre acestea, o sancțiune s-a îndreptat către un conducător auto care a picat testul cu etilotestul.
În dreptul acestuia, a rezultat o valoare de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-a fost reținut permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile.

DRUGTEST

În urma testărilor cu aparatele DRUGTEST, polițiștii au întâmpinat un conducător auto care a refuzat să fie testat cu aparatul de detectare a drogurilor din corp.
Tânărul ploieștean a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge și urină.

Testul preliminar efectuat la spital a fost pozitiv, indicând consumul de MARIJUANA.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive, iar până la finalizarea cercetărilor penale, i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule, potrivit sursei citate

Polițiștii rutieri vor acționa în continuare cu aparatele DrugTest, întrucât consumul de substanțe interzise afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, conducătorii auto pot deveni agresivi, iar în cele mai multe cazuri, finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori fatal.

Vezi şi https://republikanews.ro/doua-maicute-din-prahova-au-facut-circ-in-vaslui-in-numele-domnului/

 

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

VIDEO-FOTO IJP Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *