Campionatele Naționale de gimnastică ritmică pentru senioare și junioare se desfășoară, în aceste zile, la Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din București.
Ploieștiul a fost reprezentat de echipa de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Municipal, trupă alcătuită din Denisa Stoian, Livia Harcan, Ana Steliana Toma și Delia Gheorghe, antrenată de Simona Puiu și coordonată de Liliana Băescu.
În ciuda dificultăților financiare parcă fără de sfârșit, chiar și participarea la competiție fiind pusă la un moment dat sub semnul întrebării, delegația CSM-ului a reușit o performanță excepțională ocupând locul al doilea la categoria “junioare”, după echipa CSM Arad dar înaintea LPS Baia Mare.
Competiția echipelor de senioare a fost câștigată de CSS Anghel Saligny Iași, urmată pe podium de CSM Arad și LPS Szász Adalbert Tg. Mureș.
La individual compus, junioare, campioană națională este Sonia Ichim de la CSM Arad. Pe podium au mai urcat două gimnaste de la Olimpia București, Alice David și Denisa Mailat.
La senioare, proba de individual compus a fost câștigată de Ana Luiza Filiorianu, legitimată la CS Olimpia București – sportivă care a reprezentat România la Jocurile Olimpice în această vară – medaliile de argint și bronz fiind cucerite de Andreea Verdeș de la CSS Anghel Saligny Iași, respectiv Alexandra Bock, de la CSM Arad.
Astăzi vor avea loc finalele la cele patru obiecte (minge, cerc, panglică și măciuci), atât la junioare cât și la senioare.