La data de 9 octombrie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au desfășurat opt percheziții domiciliare – șapte în județul Timiș și una în Caraș-Severin – într-un dosar penal ce vizează traficul de substanțe dopante cu grad mare de risc, conform Legii nr. 104/2008

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 38 de ani, sunt cercetați pentru producerea și distribuirea unor substanțe dopante de tip steroizi lichizi, folosite pentru creșterea masei musculare. Potrivit anchetatorilor, activitatea infracțională ar fi început la începutul anului 2025, produsele fiind livrate către persoane din Timișoara și alte localități din țară.
Substanțele erau ambalate în fiole și comprimate, etichetate sub diverse denumiri comerciale și promovate în mediul online de instructori de fitness și culturism, fără pregătire medicală de specialitate.
În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat aproximativ 12.200 de cutii conținând fiole și comprimate dopante, 10.000 de seringi, șase telefoane mobile, un laptop și 40.000 de euro – sumă considerată provenită din vânzarea acestor produse.
Toate bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. După administrarea probatoriului, trei dintre bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați procurorului de caz pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.