logo
RNTV Live

Părinții cu serviciu care au copii la școală primesc deducere de 100 de lei

burse elevi
Mihai Constantinescu

Părinții cu serviciu care au copii la școală primesc deducere de 100 de lei.

Din acest an, toți părinții cu copii la școală, dar care au serviciu, vor primi o deducere de 100 de lei la impozitul pe venit pentru fiecare copil care merge la cresă, grădiniță sau școală, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 16 din 15 iulie 2022.

Descarcă modelul de declarație de propria răspundere pentru deducerea personală suplimentară acordată părinților angajați în 2023.

Deducerea personală suplimentară se acordă astfel:

a) 15% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru persoanele fizice cu vârsta de până la 26 de ani, care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la nivelul prevăzut la alin. (3);

b) 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, dacă acesta este înscris într-o unitate de învățământ, părintelui care realizează venituri din salariiindiferent de nivelul acestora.

(11) Prin părinte, în sensul alin. (10) lit. b), se înțelege: părintele firesc, potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, adoptatorul, persoana care are copilul/copiii în încredințare în vederea adopției, persoana care are în plasament copilul sau în tutelă, persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

Cum se procedează în situația în care copilul este întreținut de ambii părinți

În situația în care copilul este întreținut de ambii părinți, atunci deducerea personală suplimentară se acordă unuia dintre părinți. Părintele trebuie să prezinte documentul care să ateste înscrierea copilului într-o unitate de învățământ și o declarație pe propria răspundere.

„(12) În cazul în care copilul este întreținut de ambii părinți, deducerea personală suplimentară prevăzută la alin. (10) lit. b) se acordă unuia dintre părinți prin prezentarea documentului care atestă înscrierea copilului într-o unitate de învățământ și a unei declarații pe propria răspundere din partea părintelui beneficiar.”

Ce se întâmplă dacă părintele desfășoară activitatea la mai mulți angajatori

Dacă părintele lucrează pentru mai mulți angajatori, acesta are obligația să declare că nu beneficiază de astfel de deduceri de la un alt angajator.

„(13) În situația în care părintele desfășoară activitate la mai mulți angajatori, în plus față de documentele prevăzute la alin. (12), părintele care beneficiază de deducerea personală suplimentară prevăzută la alin. (10) lit. b) are obligația să declare că nu beneficiază de astfel de deduceri de la un alt angajator.”

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

sursa edupedu.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor