prahovean fara permis de conducere

O poliţistă a făcut cel mai frumos gest în faţa unui medic. Nimeni nu se aşteptapta

Numiţi şi „îngerii în alb”, cadrele medicale sunt în această perioadă eroii lumii. Sunt cei din linia întâi care salvează vieţi în faţa temutului COVID-19.

Un medic a fost oprit în trafic, în Capitală, de o poliţistă pentru verificările ce se fac în această perioadă. Când aceasta a aflat că se află în faţa unui medic a luat poziţie de drepţi.

„Bună dimineața: azi, venind din gardă spre casă am fost oprit prima dată de poliție. O domnișoară polițist m-a tras pe dreapta pe la Unirii. Am scos legitimația pe geam și i-am spus că sunt medic. A luat poziție de drepți și m-a salutat militărește cu mâna la chipiu!!!

Am simțit nevoia și am salutat-o și eu militărește!!! Ne-am urat zi bună și am plecat. Respectul începe să reapară, cel puțin pentru aceste două categorii de oameni care sunt inventate pentru a ajuta. Doamne ajută!

Nu era nevoie de epidemie pentru asta, am simțit să vă spun, poate merită spus lumii, ne ajută pe toți, și pe cei de acasă și pe cei din linia frontului.”, este mesajul pe care  jurnalistului Cătălin Tolontan. l-a primit de la medic și apoi l-a făcut public în Libertatea.

Vezi şi https://republikanews.ro/foto-intr-un-oras-din-prahova-dezinfectarea-scarilor-de-bloc-este-in-toi/?fbclid=IwAR2EneH7xPjQnoshy7JsfJtmzgmpMxJWAvJelooC7H78C9GhorQ_7ZBKTt4

Pentru mai multe ştir, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *