Pe rețelele de socializare a circulat, zilele trecute, un mesaj disperat pentru găsirea unei femei din Ploiești care, se pare, a fost dată dispărută în zona Neamț. Prin intermediul mesajului menționat, familia și apropiații făceau un apel la cei care o identificau să apeleze la 112: „A văzut-o cineva? E din Ploiești și e dată dispărută, de o săptămână, în Neamț. A dispărut din zona Petru-Vodă și a fost văzută în Poiana Teiului, Poiana Largului și Hangu. Vă rog sa anunțați Poliția dacă o întâlniți. Familia o caută.”
Până la urmă, conform informațiilor oficiale, tânăra a fost identificată pe raza județului Buzău de către IPJ Buzău, iar familia a fost înștiințată. Se pare că femeia suferă de anumite probleme de sănătate, iar reprezentanții poliției au internat-o într-un spital.