Nu te merităm, Majestate!

Astăzi Regina noastră a plecat dintre noi, cei care nu am știut să-i recunoaștem și să-i onorăm statutul. S-a dus, Regină fără regat, să își găsească liniștea măcar printre îngeri, să își găsească locul și coroana în Împărăția cea veșnică.  Este prima Regină a României care pleacă la cer înaintea soțului său. Dacă întotdeauna, de-a lungul încercatei și frumoasei lor căsnicii, Regina i-a fost Majestății sale sprijin și bucurie, astăzi merge înainte să îi netezească și drumul în veșnicie.

Din nefericire, și zilele Majestății Sale Regele par numărate. Diagnosticele atât de severe pun sub semnul îndoielii speranța continuării unui secol și jumătate de monarhie în România. Îl știam împovărat de ani și de amarul exilului, dar nu voiam să admitem că ziua despărțirii se apropie. Dar să nu ne pierdem nădejdea, ci să ne rugăm ca Dumnezeu să îl întremeze degrabă și să îi dăruiască putere și încă multe zile.

Este momentul, poate, să clarificăm câteva lucruri, în speranța că, “Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie” (Ana Blandiana):

în Catedrala Patriarhală din București, imediat după abdicarea lui Carol al II-lea la 6 septembrie 1940, Mihai a fost încoronat cu Coroana de Oțel și uns rege de către patriarhul de atunci, Nicodim Munteanu. În timpul ceremoniei a fost rostită în dreptul său această rugăciune: ”Doamne, Dumnezeul nostru, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, care prin Samuil profetul L-ai ales pe David, robul Tău, să fie rege peste poporul Tău, Israel, ascultă acum cererea noastră smerită și caută din locașurile Tale spre robul Tău acesta Mihai, pe care ai binevoit să-l așezi rege peste poporul Tău cel sfânt, pe care L-ai răscumpărat cu Scump Sângele Unuia Născut Fiul Tău: binevoiește să fie uns cu untdelemnul bucuriei, înveșmântează-l cu puterea cea de sus, pune pe capul său o coroana din aur curat, dă-i lui viață îndelungată…” Îndată tânărul rege a fost uns cu Sfântul și Marele Mir, apoi a primit Sfânta Împărtășanie, pentru ca la final în catedrală să răsune polihroniile: „Întru mulți ani, Stăpâne!” și „Pe Stăpânul nostru, Doamne, îl păzește întru mulți ani!”

Am insistat asupra ritualului de ungere a regelui pentru a risipi orice îndoială cu privire la caracterul sacramental al încoronării Majestății Sale. Totodată, precum în cazul persoanei botezate căruia nu i se poate anula botezul și al clericului căruia nu i se poate anula hirotonia, ungerea regelui are caracter indelebil: nimic, nici statul comunist, nici cel neocomunist, nimeni, nici măcar prin amenințarea cu pistolul la tâmplă sau prin șantajul cu cei două mii de tineri care ar fi urmat să fie împușcați, nu pot șterge ungerea regelui.

Din perspectivă sacramentală, regele Mihai a devenit și a rămas vreme de peste șapte decenii unsul Domnului și suveranul țării. Singurul suveran legitim. Nu întâmplător aproape toți conducătorii politici care i-au succedat, aleși prin fraudă sau prin vot democratic, au fost asimilați mai degrabă trădătorilor de țară decât iubitorilor de neam. Acum, în al unsprezecelea ceas, se cuvine totuși să ne recunoaștem vinovați față de monarhul nostru:

1. Pentru că l-am tratat cu indiferență în vreme ce ne consumam pasiunile, nervii și speranțele cu politicienii noștri, în marea lor majoritate demagogi, lacomi și corupți.
2. Pentru că niciodată nu l-am reprimit cu adevărat pe rege acasă, în ciuda unor proprietăți restituite de către stat casei regale. Un popor normal și-ar fi pus măcar o dată în ultimul sfert de veac problema organizării unui referendum cu privire la forma de guvernământ, cu atât mai mult cu cât conducătorul legitim încă respiră.
3. Pentru că l-am privit și l-am tratat ca pe o piesă de muzeu, ca pe o stafie evadată din epoci apuse, deși se afla printre noi în carne și oase, mai viu și mai iubitor de țară decât cei mai mulți contemporani.
4. Pentru că aproape nimeni nu a protestat când regele a fost umilit de președinții neocomuniști: în 1990, când la ordinul lui Ion Iliescu, regele Mihai, abia intrat în țară după zeci de ani de absență, a fost întors cu forța la aeroport și expulzat; în 2011, când Traian Băsescu a insultat casa regală prin afirmații absurde.
5. Pentru că decenii la rând ne-am rugat în fiecare slujbă, până la saturație, pentru ierarhi și pentru conducători, dar niciodată nu l-am pomenit pe rege, ca și cum nu ar fi existat. Faptul că abia acum ne rugăm pentru sănătatea sa nu ne scuză deloc. Deocamdată, să ne rugăm pentru liniștea sufletului Reginei, pentru sănătatea Regelui și să îi cerem iertare. Nu te merităm, Majestate!