„Nu am regrete!”- Interviu cu subprefectul Judeţului Prahova, Ioana Mădălina Lupea

cautam-reporteri-republikanews

Este o femeie frumoasă, o carieristă, dar şi o familistă convinsă. Şi chiar dacă asocierea pare imposibilă, Mădălina Lupea, subprefecta judeţului Prahova, a demonstrat că totul se poate realiza dacă îţi doreşti mult. Blonda înaltă, cu trăsături distinse, este la bază procuror. A făcut însă aşa de multe alte meserii care au definit-o ca om, încât cu greu poţi crede că are doar 46 de ani. Şi, în afară de toate aceste meserii şi funcţii, subprefecta este şi mama a doi copii mari: un băiat de 24 de ani şi o fată de 15 ani.

Reporter: De unde pasiunea pentru drept? De ce procuror şi nu altceva?

just insolv sprl

Mădălina Lupea: Mi-am dorit mult să devin procuror, asta după ce atunci când eram copil, când toate fetiţele îşi doreau să fie medici, eu îmi doream să devin arhitect. Pe urmă visam să devin ofiţer, dar am devenit în cele din urmă procuror. Cred că asta se potrivea firii mele pentru că sunt organizată şi disciplinată şi am avut şi ocazia să întâlnesc persoane care exercitau această funcţie şi mi-au plăcut foarte mult. M-a fascinat şi uniforma, şi chiar voiam să devin procuror militar. Am terminat facultatea de drept-Universitatea Bucureşti în 1994 şi am primit două repartiţii una de procuror şi alta de judecător, pentru că una era dată de Ministerul Public, cealaltă de Ministerul Justiţiei, dar am decis să fiu procuror. Aşa am ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, la supraveghere penală, unde aveam colegi bărbaţi. Foarte bine m-au acceptat, pentru că nu am dorit tratament preferenţial pentru că sunt femeie şi astfel m-au considerat egala lor.

Reporter: Dar aţi plecat de la parchet. De ce?

Mădălina Lupea: Eram la început de drum. Eu şi soţul meu ne doream o locuinţă a noastră. Am renunţat cu greu la meseria de procuror, că doar mă pregătisem pentru ea, dar trebuia să facem ceva pentru familia noastră. Aşa că în 1996 am părăsit parchetul şi am devenit consilier juridic la o firmă din Păuleşti, după care director general la aceeaşi firmă unde am lucrat 12 ani având în subordine peste 2.000 de femei.

Reporter: Aveţi copii mari. Mai ales băiatul pe care l-aţi făcut….

Mădălina Lupea: (zâmbeşte) Da, când eram în facultate în anul II. M-am căsătorit la 21 de ani în vacanţa de vară între anul I şi anul II şi la 22 de ani îl aveam deja pe băiat. A fost foarte greu, dar la 21 de ani nu te sperie nimic. Părinţii au încercat să mă facă să amân momentul, dar nu au avut cu cine vorbi. Când a apărut băiatul a fost greu. Făceam naveta de la Ploieşti la Bucureşti, la facultate. De copil, avea grijă mama, dar să ştiţi că şi aşa, am avut bursă în fiecare semestru. Băiatul avea 3 ani când mi-am dat licenţa. Era un copil bun şi am putut învăţa. Nu regret niciodată că am făcut copil de tânără. Soţul meu terminase deja politehnica, era inginer (n.a. după doi ani a devenit ofiţer de poliţie şi aşa este şi în prezent) şi era dragoste mare. Aşa au venit pe lume copiii noştri, din cea mai frumoasă poveste de iubire şi ambii sunt minunaţi. M-au susţinut mereu şi sunt mândri de mine. Băiatul a terminat facultatea de arhitectură anul acesta, iar fata are 15 ani şi e elevă tot de anul acesta la Colegiul Naţional I.L. Caragiale, în clasa a IX-a.

Reporter: Nu se comportă colegii diferit cu ea pentru că mama este subprefect?

Mădălina Lupea: Nu, nici nu ar avea de ce. Ea se comportă normal, ca oricare alt copil.  Eu îmi fac întotdeauna timp să merg la şedinţele cu părinţii şi în plus nu s-a schimbat nimic în relaţia mea cu ceilalţi părinţi sau cu cadrele didactice. În momentele importante din viaţa copiilor mei am fost întotdeauna alături de ei indiferent cât de puţin timp am avut pentru asta.

Reporter: Acum vă pare rău că aţi renunţat la meseria de procuror?

Mădălina Lupea: Nu, nu regret nimic din ce am făcut în viaţă. Era nevoie să fac acel pas şi l-am făcut. La momentul acela, veniturile unui magistrat erau destul de mici şi chiar dacă aveam satisfacţii profesionale, trebuia să mă gândesc şi la familia mea.

Reporter: Aţi devenit subprefect. Cum este? A fost o provocare?

Mădălina Lupea: Cu siguranţă este o provocare. E un sistem diferit faţă de ce am făcut eu, chiar dacă are mare legătură cu facultatea pe care am terminat-o eu. După 20 de ani în mediul privat, trebuie să te reanalizezi, să te reconsideri. Responsabilitatea este imensă.

Reporter: Aţi plecat de la un salariu cu siguranţă mult mai bun în mediul privat. De ce?

Mădălina Lupea: După o anumită vârstă îţi poţi permite sa te apleci mai mult asupra unor anumite aspecte. Provocarea a fost un element important în decizia mea şi nu regret nicio secundă pasul făcut, chiar dacă uşor nu este. Trebuie să facem controlul legalităţii dispoziţiilor de primari şi hotărârilor de consiliu pentru 104 localităţi, plus consiliul judeţean. Adică peste 100.000 de acte pe an.

Sunt ferm convinsă că zâmbeşte tot timpul, chiar şi atunci când îşi pune semnătura pe actele care emană din Instituţia Prefecturii. De altfel, i-a fost foarte greu să aleagă o poză pentru că, aşa cum singură a zis „în toate sunt rânjită!” Zâmbetul larg vine însă din optimism, din faptul că nu regretă nimic, dar mai ales dintr-o stăpânire deplină a activităţii pe care o desfăşoară în fiecare zi pentru oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here