logo
RNTV Live

Noi planuri ale CJ Prahova care vizează cadrele medicale din Spitalul Județean Ploiești

spital judetean
Dumitrescu Vlad

Consiliul Judeţean Prahova pregăteşte un parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pentru construirea unui bloc lângă Spitalul Judeţean de Urgenţă.Intenţia este ca unităţile locative să fie folosite drept locuinţe de serviciu pentru medicii şi personalul sanitar sau auxiliar care lucrează în cadrul SJU Ploiești. Decizia dacă se va încheia acest parteneriat va fi luată în viitoarea ședință a Consiliului Județean Prahova.

Conducerea Consiliului Județean Prahova intenționează să cedeze către Agenția Națională pentru Locuințe un teren de 4.000 de metri pătraţi, primit în urmă cu câţiva ani din patrimoniul Primăriei Blejoi.

Intenția este ca pe terenul respectiv să fie ridicat un bloc de locuinţe care să fie destinate cadrelor medicale de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

”În imediata vecinătate a Spitalului Județean Ploiești, județul Prahova a preluat de la comuna Blejoi, în urmă cu aproximativ doi ani, 4000 metri. Încercăm în cadrul ședinței de la sfârșitul lunii septembrie să aprobăm proiectul de hotărâre pentru a preda suprafața către ANL, în vederea construirii unui bloc de locuințe pentru medici”, a susținut Dumitru Tudone, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova.

Totodată, în cel mai scurt timp, cele 15 hectare de teren cedate de Primăria Ploiești, pe care executivul județean intenționează să construiască un complex integrat de servicii de asistență medicală de urgență, vor intra în patrimoniul CJ.

Potrivit vicepreședintelui Tudone, reprezentanții celor două instituții mai au de parcurs doar câțiva pași juridici pentru ca terenul să fie preluat, urmând a fi demarate procedurile necesare în realizarea studiului de fezabilitate pentru proiectul prin care se dorește să reunească toate secțiile exterioare ale celei mai mari unități medicale din Prahova, dar și unități de cazare pentru aparținători, precum și pentru medici.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor