Parcul Memorial ” Constantin Stere” s-a „îmbogățit” cu niște exemplare superbe de lei, tigri, lame și cămile. Toate de culoare albă, aduse la Bucov de la Circul Globus din București.
În urma incendiului din iarnă, când 11 animale au murit, Circul Globus nu mai are voie să organizeze spectacole cu dresură de animale sălbatice. Motiv pentru care, animalele au fost repartizate grădinilor zoologice din țară.
La parcul de la Bucov au ajuns, așadar, două cămile albe, un tigru siberian tot alb, un leu și două leoaice, de culoare albă, dar și o lamă.
Din spusele reprezentanților parcului, animalele au nevoie de o perioadă de acomodare. După aceea, ele vor putea fi admirate de publicul larg.