logo
RNTV Live

NESIMȚIREA COSTĂ! De asta s-au convins mai mulți ploieșteni

poza gunoi
rnews

45 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de către polițiștii locali.

În perioada 12-19 noiembrie, mai mullți ploieșteni au fost amendați de către oamenii legii pentru că au aruncat gunoiul pe domeniul public ori în afara recipienților situați pe platformele gospodărești.

Valoarea totală a amenzilor a fost de 10.950 lei.

Nici strângătorii de pet-uri nu au scăpat nepedepsiți. În zona Terminalului Nord au fost confiscate peste 200 kg peturi, aproximativ  250 kg deșeuri din sticlă și 50 kg deșeuri din aluminiu, ce au fost preluate de lucrătorii operatorului de salubritate.

De asemenea, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au participat la acțiuni comune împreună cu lucrătorii R.A.S.P. Ploiești, în vederea verificării modului de ridicare a deșeurilor de pe platformele gospodărești de către operatorul de salubritate, de respectare a graficului de ridicare a deșeurilor menajere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ce constituie contravenție la regimul protecției mediului și salubrizării municipiului.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor