logo
RNTV Live

A murit Jean Pădureanu, fostul preşedinte al clubului Sportiv Gloria Bistriţa

Jean-Padureanu-fostul-presedinte-al-Gloriei-Bistrita-a-murit-
Cristian Anghelescu

Fostul preşedinte al clubului Sportiv Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, supranumit “Lordul”, a murit în noaptea de joi spre vineri, după o grea suferinţă, în timp ce se afla internat în Secţia de Oncologie a spitalului de Urgenţă Bistriţa.

Cel mai longeviv conducător de club din fotbalul românesc, Jean Pădureanu, a fost internat în stare gravă în urmă cu o săptămână, în Secţia de Oncologie a spitalului de Urgenţă din Bistriţa, suferind de cancer. Medicii bistriţeni au fost rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire, Jean Pădureanu decedând în noaptea de joi spre vineri, la 80 de ani.

Pădureanu a fost diagnosticat recent cu un cancer la ficat, iar boala s-a extins rapid, acesta suferind de mai mulţi ani de diabet, având probleme cardiace şi diagnosticat cu boala Alzheimer după ce a fost încarcerat, fiind condamnat în dosarul transferurilor.

“Jean Pădureau a decedat în jurul orei 00:00, în timp ce se afla internat în Compartimentul de Îngrijiri Paleative al secţiei de Oncologie, starea sa fiind foarte gavă”, a declarat, vineri dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dr. Mihaela Mastan.

Jean Pădureanu a fost condamnat în 4 martie 2014 la trei ani şi patru luni închisoare cu executare pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul transferurilor de jucători.

Din cauza problemelor de sănătate, Pădureanu a fost încarcerat la pe Spitalul Penitenciar Jilava şi a fost eliberat condiţionat pe 18 iunie 2015. De atunci starea sa de sănătate s-a degradat continuu.

Jean Pădureanu a devenit vicepreşedinte al clubului Gloria Bistriţa în 1964, când încă era jucător activ. Cu el la conducere, Gloria Bistriţa a reuşit să promoveze în prima divizie în 1990 şi să câştige Cupa României în 1994.

Pădureanu s-a retras de la conducerea clubului în mai 2013, iar după ce a fost arestat, Gloria Bistriţa a retrogradat şi clubul a intrat în faliment.

sursa: mediafax

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor