Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, anunță că un jucător al echipei sale este aproape să semneze cu Petrolul Ploiești.
Nu este însă vorba de un transfer definitiv, ci de un împrumut al mijlocaşului lateral Alexandru Musi, care va împlini 19 ani luna viitoare. Abia revenit la FCSB după împrumutul la Poli Iași, Musi ar urma să părăsească din nou echipa vicecampioană.
Conducerea clubului bucureștean apreciază că tânărul fotbalist ar putea acumula experiență pe „Ilie Oană”, disputând meciuri importante în Superligă. Concurent pe post cu jucători precum Florinel Coman, Octavian Popescu, David Miculescu, Andrei Cordea sau Vali Gheorghe, lui Musi i-ar fi imposibil să se impună, în acest moment, la FCSB.
„Musi are o ofertă foarte bună de la Petrolul şi este posibil să plece acolo. Încă e mic, nu a făcut nici 19 ani. Luna viitoare face. A jucat la Iaşi, în play-off, 13 meciuri, 5 goluri marcate. Eu zic că e destul de bine pentru un jucător de 18 ani.
Musi este aceeaşi poziţie cu cei de care vorbeam mai devreme. Atunci, îi va fi foarte greu să joace la noi. Poate fi prima variantă pentru înlocuirea lui Octavian Popescu, care respectă regula U21, dar ar fi mai bine pentru el să joace.”
- Mihai Stoica
Musi a sosit la academia roș-albastră în 2016, de la juniorii Valenciei (având și cetățenie spaniolă) și are cota de transfer de 200.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
Sursă: Orange Sport
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.