DORU NICA / MEDIAFAX FOTO

Un bărbat de 56 de ani, din comuna Urdari, aflat în arest preventiv pentru omor și răzbunare pentru ajutorul dat justiției, a fost găsit spânzurat în noaptea de joi spre vineri, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă (CRAP) al IPJ Gorj/ Poliția a anunțat că trupul acestuia nu prezenta urme de violență!

Incidentul a fost semnalat în jurul orei 00:09, când un polițist de serviciu l-a observat pe bărbat inconștient în celulă, având în jurul gâtului firul metalic al telefonului destinat deținuților.

La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare timp de zeci de minute, însă fără succes. Decesul a fost declarat la ora 01:05.

Poliția a precizat că pe cap, trunchi și membre nu au fost identificate leziuni traumatice, iar cauza exactă a morții urmează să fie stabilită prin necropsie.

Bărbatul fusese încarcerat pe 3 mai și avea diagnostice medicale grave, printre care o formațiune tumorală și schizofrenie paranoidă. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.