logo
RNTV Live

Miză uriaşă pentru Halep şi Wozniacki! Când se joacă finala

finala AO 2018
Cristian Anghelescu

Miză uriaşă pentru Halep şi Wozniacki! Când se joacă finala

Finala de la Australian Open se va disputa sâmbătă, de la ora 10:30 (ora României). Și va reprezenta, cu siguranță, un meci cu o miză uriaşă atât pentru Simona Halep, cât şi pentru Caroline Wozniacki. Pe masă se află primul Grand Slam al carierei, pentru fiecare dintre cele două, dar şi poziţia de lider mondial!

În cazul Simonei, lucrurile sunt simple: câştigătoarea finalei se va afla luni pe prima poziţie. Când vine vorba de primul titlu de Grand Slam, fiecare sportivă se află la a treia finală majoră.

Cronologia întâlnirilor directe

Constănțeanca a mai ajuns în ultimul act la Rolland Garros (2014, 2017), acolo unde a fost învinsă de Maria Sharapova, respectiv Jelena Ostapenko. De partea cealaltă, daneza de 27 de ani a fost învinsă de două ori în finala de la US Open (2009, 2014) de Kim Clijsters, respectiv Serena Williams.

Aceasta este prima oară din 2015 până acum când finala se dispută între primele două favorite la câştigarea turneului. Cu trei ani în urmă, Serena Williams a învins-o pe Maria Sharapova, cu 6-3, 7-6.

La capitolul rezultate directe, avantajul este de partea fostului lider mondial, Wosniacki conducând cu 4-2. Ea a și câştigat ultimele trei meciuri.

Rezultatele din cele 6 meciuri disputate de cele două

  1. Wozniacki – Halep 6-2, 6-3 (2012, Dubai, optimi)
  2. Halep – Wozniacki 6-2, 7-5 (2013, New Haven, semifinale)
  3. Halep – Wozniacki 2-6, 6-1, 6-1 (2015, Dubai, semifinale)
  4. Wozniacki – Halep 7-5. 5-7, 6-2 (2015, Stuttgart, semifinale)
  5. Wozniacki – Halep 5-7, 6-4, 6-1 (2017, Eastbourne, semifinale)
  6. Wozniacki – Halep 6-0, 6-2 (2017, Turneul Campioanelor, grupe)

sursa: digisport

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor