Foto: ecopolitic.ro

Ministrul Culturii a comunicat că a discutat despre aceste intenții și a prezentat concluziile într-un mesaj public. Ministra Turcan urmărește să includă fostele închisori comuniste Sighet, Pitești, Jilava, Râmnicu Sărat și Făgăraș în Patrimoniul Mondial UNESCO.

„Fostele închisori comuniste – Sighet, Pitești, Jilava, Râmnicu Sărat și Făgăraş, reprezentative pentru fenomenul opresiunii comuniste, sunt locuri simbol, păstrătoare ale memoriei victimelor regimului totalitar. În cursul zilei de ieri, am avut o discuție aplicată privind inițierea demersurilor oficiale pentru înscrierea lor în Patrimoniul Mondial UNESCO”, a anunțat Raluca Turcan.

În acest proces inițiat de Ministerul Culturii, va fi implicat Institutul Național al Patrimoniului, precum și alte entități partenere.

Echipa de lucru va colabora pentru a identifica obiectivele științifice și administrative specifice, necesare pentru completarea dosarului de înscriere. Conform declarării Ralucăi Turcan, documentul trebuie să respecte criteriile stabilite de UNESCO pentru a fi acceptat în Patrimoniul Mondial UNESCO.

„Ministerul Culturii, prin efortul Institutului Național al Patrimoniului și al partenerilor implicați, a pregătit foaia de parcurs, cu obiectivele științifice și administrative concrete pentru completarea în conformitate cu cerințele UNESCO a dosarului de înscriere în Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO”, a arătat ministrul Culturii.

 În noiembrie anul trecut, Raluca Turcan afirma că va iniția demersul de introducere a închisorile comuniste în patrimoniul UNESCO în ianuarie 2024.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *