logo
RNTV Live

Mihali, antrenorul Mioveniului: “Prima șansă este a Petrolului!” (EXCLUSIV)

mihali si olteanu
Cristian Anghelescu

Declarațiile oficililor ambelor echipe despre Petrolul – CS Mioveni

Imediat după tragerea la sorți, Republikanews a obținut declarații de la principalii oficiali ai ambelor echipe. Mai precis de la Cristi Vlad și Tavi Grigore, președintele, respectiv antrenorul “lupilor”. Dar și de la Dumitru Olteanu, președintele Consiliului Director al CS Mioveni, și Gheorghe Mihali, antrenorul principal al echipei argeșene.

Iată ce a declarat Cristi Vlad:

“Nu avem voie să nu fim mulțumiți cu această tragere la sorți! Spun asta, fiind conștient că puteam avea parte și de un adversar din prima ligă! Este un meci nici greu nici ușor, se poate întâmpla orice la finalul întrecerii! Este clar, avem și noi șansele noastre! Avem nevoie de toți suporterii pentru a ne bucura la finalul lunii de trei victorii importante! Mai precis, vineri, cu Alexandria, la Ploiești, apoi săptămâna viitoare la Turnu Măgurele și, în Cupă, cu Mioveniul! Trei partide importante care ne vor arăta unde ne poziționăm la acest moment” a spus Vlad.

La rândul său, antrenorul Tavi Grigore a precizat:

“Mioveniul este o echipă bine organizată, fostă de primă ligă, iar acum este în plutonul fruntaș al eșalonului secund! Cu gânduri de promovare! O să fie un meci interesant, așa cred eu! Nu mă pot hazarda în aprecieri vizând capacitatea Petrolului de a o elimina! Asta, în ideea în care nu știu aproape nimic despre cum joacă și ce ambiții nutrește legat de Cupă! O să luăm informații despre ei din cele două meciuri de campionat, cu Brăila, la malul Dunării, și cu FC Argeș, derbiul județului! O să avem parte de două meciuri frumoase, asta vă asigur!” a conchis Grigore.

Următorul intervievat a fost Dumitru Olteanu, președintele Consiliului Director al CS Mioveni. Iată ce a spus acesta:

“Chiar dacă am avut șansa să picăm cu o echipă din eșalonul trei al fotbalului românesc, Petrolul nu este deloc o echipă prea abordabilă! Este clar, va fi un meci dificil și va trebui să fim extrem de bine pregătiți la ora jocului pentru a trece de ea! În afara faptului că, din punctul meu de vedere, Petrolul este peste nivelul ligii a treia, aportul spectatorilor este enorm! Atuul principal al ploieștenilor în lupta cu noi va fi  publicul! Putem spune că suntem favoriți doar prin prisma faptului că evoluăm un eșalon mai sus! Dar, ținând cont de tot ce am spus anterior, apreciez că șansele de calificare sunt absolut egale!” a declarat oficialul argeșenilor.

Ultimul oficial al CS Mioveni care a binevoit să discute cu Republikanews a fost antrenorul principal al echipei, Gheorghe Mihali.

Iată aprecierea acestuia:

“Declarațiile despre acest meci sunt prea puțin relevante, Petrolul având clar prima șansă! Nu vă mirați, este punctul meu de vedere atunci când vorbesc despre o echipă atât de bine organizată și care și știe ce vrea! Atât în campionat cât și în Cupă, cu suporteri fideli, cu implicare și toate cele! Repet, poziția mea este clară, Petrolul pornește cu prima șansă, mai ales că partida se joacă la Ploiești!” a încheiat Gică Mihali.

Traducerea declarației lui Mihali

Cuvintele antrenorului Gică Mihali au stârnit curiozitatea, aprecierea acestuia vizavi de șansele Petrolului lăsând frâu liber imaginației. Investigația Republikanews a dat roade, unul dintre apropiații grupării argeșene – care a dorit să-i fie păstrată identitatea – spunând franc: “Echipa asta a încercat, în acest an, să obțină sponsorizare mare de la Renault Grup, special să avanseze în prima ligă și să nu se întâlnească, la anul, cu Petrolul, la promovare! Uitați că Cel de Sus le-a îndeplinit dorința! Joacă cu Petrolul mai devreme și poate chiar vor conștientiza ce s-ar fi putut întâmpla sezonul viitor!” a uimit sursa noastră.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor