logo
RNTV Live

Mihai Covaliu a fost ales președinte al COSR

surse-mihai-covaliu-a-invins-o-pe-gabriela-szabo-in-cursa-pentru-functia-de-presedinte-cosr_size6
Cristian Anghelescu

Fostul mare scrimer Mihai Covaliu a fost ales, azi, în funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, cu 128 de voturi la Adunarea Generală de alegeri a COSR, în timp ce Gabriela Szabo a primit 68.

Noul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român a declarat după alegerea sa, că ”această funcție este o imensă responsabilitate”.

”Mulțumesc membrilor Adunării Generale (a COSR) pentru votul de încredere primit. Sunt conștient că această funcție este o imensă responsabilitate, având în vedere reprezentarea sporturilor la Jocurile Olimpice. Bineînțeles că starea actuală a sportului românesc nu ne poate satisface, îmi exprim dorința ca toți membrii COSR, ai federațiilor, antrenorii și sportivii să mi se alăture în efortul comun pentru redresarea sportului românesc și readucerea lui în elita mondială. Asigur că voi avea un dialog permanent cu autoritățile centrale și locale și împreună îmi doresc să reușim să fim din nou respectați în lume. Vă asigur pe toți de respectul meu și vă promit că voi fi primul care va răspunde când veți solicita ajutorul”, a spus Covaliu.

Fostul campion olimpic la sabie i-a mulțumit contracandidatei sale pentru competiție și a subliniat că, indiferent de rezultatul alegerilor, sportul românesc are de câștigat.

”Îi mulțumesc Gabrielei pentru această competiție în care a predominat fair play-ul. Suntem doi sportivi foști colegi în delegația României, care, așa cum am spus, indiferent cine s-ar fi impus în aceste alegeri, sportul românesc avea de câștigat. Azi s-a întâmplat să fiu eu cel ales. Nu este o muncă ușoară, știu ce presiune este, dar sunt convins că doar împreună vom ajunge acolo unde ne-am propus”, a precizat Covaliu.

sursa: agerpres

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor