logo
RNTV Live

Metoda prin care mai multe persoane au ajuns sa se prostitueze în Ploiești și Constanța

postituata
Mihai Constantinescu

Metoda prin care mai multe persoane au ajuns sa se prostitueze în Ploiești și Constanța.

Frica, speranța și necunoașterea au stat, și de data aceasta, la baza planului de facut rapid bani care, pana la urmă, a fost distrus de oamenii legii. Concret, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, astăzi, în județul Ialomița, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de minori și proxenetism. 7 mandate de aducere au fost puse în aplicare.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada februarie-iulie 2021, persoanele bănuite ar fi racolat mai multe femei, în vederea exploatării sexuale, urmărind obținerea de foloase materiale.

Acestea și-ar fi oferit serviciile sexuale în municipiile Ploiești și Constanța. De asemenea, în activitate, pe fondul unor promisiuni de consolidare a unei relații afective și asigurarea unui trai mai bun, unul dintre bărbați ar fi implicat și o minoră.

Persoanele implicate au fost conduse la sediul unității de parchet, în vederea audierii și documentării activității infracționale, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Cercetările sunt continuate de polițiștii B.C.C.O. Ploiești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești.

Vezi și https://portal.republikanews.ro/politista-de-la-dga/

Vezi si https://portal.republikanews.ro/fratele-madalinei-manole/

Vezi și https://portal.republikanews.ro/christian-ciocan/

Pentru mai multe știri, vizitațisite-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor