logo
RNTV Live

Medic arestat preventiv pentru că folosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre

8cb89712-2777-449d-b7ed-c0ee2ac09cb6
Pantazi Bianca

Sâmbătă, Tribunalul București a dipus arestarea preventivă pentru 30 de zile a medicului cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași, pus sub acuzare de Parchetul General pentru că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre.

Medicul va fi dus în Arestul Poliției a decis instanța, deși nu este definitivă, însă este executorie.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, vineri, pentru săvârșirea, în formă continuă, infracțiunilor de abuz în serviciu (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrarilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii și luare de mită.

”În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 – august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora. Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare”, susţin procurorii.

Mai multe știri pe Stiri republika NEWS – Din Ploiesti pentru toata Prahova!

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews | Ploiesti | Facebook

Mai multe informații găsiți aici Medicul acuzat că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre, arestat preventiv | AGERPRES • Actualizează lumea.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor