Premierul Marcel Ciolacu a avut vineri la Palatul Victoria o întâlnire cu reprezentanții Asociației Nevăzătorilor și ai Consiliului Național al Dizabilității, care și-au exprimat nemulțumirea față de scăderea pensiilor cu până la 80%. În urma discuțiilor, Ciolacu a asigurat că „nicio pensie aflată în plată nu va scădea în urma recalculării”, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, a anunțat elaborarea unei legi distincte pentru asigurarea unui „drept decent” la pensie pentru aceste categorii.

Premierul a anunțat că va fi creat un grup de lucru începând de luni, format din reprezentanți ai Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, ai Casei Naționale de Pensii Publice și ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, precum și din organizații ale persoanelor cu dizabilități. Acest grup va dezvolta un proiect legislativ care va include două componente principale:

  1. Mecanism de compensare a veniturilor pentru persoanele cu dizabilități aflate în pensie, care va ține cont de condițiile speciale în care acestea și-au desfășurat activitatea și va răspunde nevoilor lor.
  2. Măsuri de încurajare a angajatorilor, în special din administrația publică, pentru a angaja și menține persoane cu dizabilități în activitate.

„Nicio pensie aflată în plată nu va scădea în urma recalculării! Aceasta este valabil și pentru persoanele cu dizabilități”, a declarat Ciolacu pe Facebook. El a adăugat că se va promova și susține integrarea persoanelor cu nevoi speciale în sectorul public pentru a le facilita integrarea în societate și a le asigura o viață demnă.

În prezent, aproximativ 100.000 de persoane se confruntă cu scăderi semnificative ale pensiilor, iar pensiile nevăzătorilor nu vor fi indexate cu inflația, rămânând înghețate pentru următorii ani. Asociația Nevăzătorilor a anunțat că va organiza un protest în București în a doua parte a lunii septembrie pentru a solicita revizuirea și corectarea legii.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews