logo
RNTV Live

Mai multe cartiere din București, rămase fără caldă și căldură din cauza unei avarii

apa-calda-oprita
Tudor Teodora

Termoenergetica a anunțat marți seara că mai multe zone din Sectoarele 2 și 3 ale Capitalei se confruntă cu întreruperea furnizării de apă caldă și căldură din cauza unei avarii la Magistrala III Sud. Potrivit comunicatului de presă emis, această defecțiune afectează următoarele zone din Sectorul 2: Mihai Bravu, Mașina de Pâine, Doamna Ghica, Șoseaua Fundeni și Petricani. De asemenea, în Sectorul 3, zonele Vitan, 1 Decembrie, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Rebreanu și Lucrețiu Pătrășcanu vor opera sub parametrii normali.

Compania a menționat că se vor efectua manevre pentru a asigura alimentarea cu agent termic în zonele afectate din Șoseaua Ștefan Cel Mare, între Calea Floreasca și Piața Obor, pe CTE Grozăvești. Avaria s-a produs la intersecția străzii Drumețului cu Calea Vitan, iar lucrările de remediere, inclusiv golirea conductei, aerisirea și efectuarea sudurilor necesare, au fost demarate în regim de urgență.

Termenul estimat pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării de agent termic este joi, la ora 23:30. Cu toate acestea, compania subliniază că pe măsură ce lucrările se apropie de finalizare, punctele termice vor fi repuse în funcțiune mai devreme decât termenul inițial estimat.

Echipa de dispecerat a Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru a soluționa problemele apărute. Informații suplimentare sunt disponibile pentru clienți prin mesaje preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la linia gratuită 0800.820.002, precum și prin intermediul aplicației Termoalert.

COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestiromsilvaspalatoria-haroldrompetromparc industrialCabinet veterinareko-angajeazaekond-angajeazasponsor