Lucrările la imobilul în care va funcționa noua grădiniță de pe strada Poștei din Ploiești au avansat
Lucrările la imobilul în care va funcționa noua grădiniță de pe strada Poștei din Ploiești au avansat destul de mult în ultima perioadă. Autuoritățile locale speră ca lucrările, finanțate cu fonduri europene, să fie finalizate anul viitor.
O grădiniţă nouă va fi realizată pe strada Poştei, în curtea Grădiniţei nr. 38. Lucrările sunt în plină desfășurare, iar reprezentanții Primăriei Ploiești speră ca anul viitor să fie finalizate.
Totodată, autoritățile locale au în plan și amenajarea unei creșe pe strada Romană.
Viitoarea Grădiniță va avea o structură cu subsol, parter şi etaj şi va funcționa cu program prelungit, iar lucrările au loc fără a afecta funcționarea normală a grădiniței existente. Proiectul este finanțat din fonduri de la bugetul local și din surse externe nerambursabile. Valoarea totală a contractului de finanțare este de peste 6,2 milioane lei, din care valoare totală eligibilă aproximativ 2,8 milioane lei.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.