logo
RNTV Live

LICEUL TEHNOLOGIC “1 MAI” PLOIEȘTI – BURSA DE VALORI EDUCAȚIONALE

Daniel

Este situat în județul Prahova, în partea de sud a orașului Ploiești, pe șoseaua București-Ploiești, la intrarea în oraș, imediat după UPG, mai exact pe bulevardul Petrolului nr.16. Liceul Tehnologic ”1 Mai” Municipiul Ploiești are una dintre cele mai îndelungate tradiții în cadrul învățământului profesional prahovean și național. In anul școlar 2020-2021 are un număr de 636 de elevi și preșcolari (două grupe de preșcolari cu 29 copii), 51 de cadre didactice, șapte posturi de personal didactic-auxiliar și 14,5 posturi de personal nedidactic. Mediile cele mai mari de admitere în clasa a 9-a au fost de 6,34 la învățământul profesional și tehnic și 8,62 la invățământul liceal- filiera teoretică, specializarea Științe sociale.  Liceul iși desfășoară activitatea instructiv-educativă cu 25 de formațiuni de studiu în săli de clase amenajate corespunzător, cabinete și laboratoare bine dotate, ateliere de specialitate și dispune de: un corp de clădire separat unde funcționează Grădinița, un cămin de cazare a elevilor, o cantină, un teren pentru activitățile sportive. Aici se derulează cu elevii și activități extrașcolare/extracurriculare diverse, coordonate de cadrele didactice participante la numeroase cursuri de formare, majoritatea fiind desfășurate online precum și trei proiecte europene Erasmus+ dar și activități remediale prin proiectul ROSE.

În toată perioada de existenţă a școlii instituţia și-a propus și a reușit să răspundă necesităţilor şi tendințelor comunității locale de a se dezvolta economic şi spiritual. Aici se urmăreşte formarea personalității autonome şi creative a elevilor, asigurându-le o pregătire de înaltă calitate, bazată pe cunoştințe de cultură generală şi formarea de competenţe profesionale.

Instituția de învățământ propune elevilor absolvenți ai ciclului gimnazial o serie de specializări profesionale căutate pe piața forței de muncă, finalizate prin obținerea unui certificat de calificare profesională. Mecanica, lăcătușeria sau sudura sunt doar câteva dintre aceste specializări pentru care școala are încheiate acorduri de practică cu diverși agenți economici din zonă. În plus, de câțiva ani Liceul Tehnologic ”1 Mai” este înscris în cadrul programului național de învățământ dual, accesibil elevilor din ciclul gimnazial, absolvenți de clasa a VIII-a, care permite elevilor înscriși la o școală profesională de stat să își formeze cunoștințele practice şi să se familiarizeze cu mediul de muncă direct în firma care are nevoie de competențele elevului, ceea ce reprezintă un important atu la începutul vieții profesionale. Durata acestui ciclu de învățământ este de trei ani, iar elevii înscriși beneficiază de multiple avantaje, cum ar fi: o bursă lunară de 200 de lei de la bugetul Ministerului Educației, o altă bursă lunară, tot de 200 de lei sau mai mult, asigurată de fiecare agent economic înscris în program, transport la și de la agent economic pe toată perioada practicii, câte un rucsac echipat cu toate rechizitele necesare bunei desfășurări a orelor de curs pentru fiecare elev, o masă caldă pe zi la sediul companiei, decontarea căminului și a meselor de la cantina școlii pentru elevii care aleg să se cazeze la cǎmin, controlul de medicina muncii și, nu în ultimul rând, posibilitatea de angajare după absolvirea studiilor, în funcție de performanțele și seriozitatea absolvenților.

CONTRACTE DE PARTENERIAT ÎNCHEIATE PENTRU ANUL ȘCOLAR 2021-2022

1.UPETROM 1 MAI MANUFACTURING SRL Ploiești; 2. S.C.UZUC S.A. Ploiești;

3. S.C. INDUSTRIAL MONTAJ PLOIEȘTI (Contracte cadru  pentru Învățământul Profesional de stat)

1.S.C. INSPET S. A. Ploiești; 2. S.C. ROHRER SERVICII INDUSTRIALE S.R.L. BUCUREȘTI; 3. HABAU PPS PIPELINE SYSTEMS S.R.L. PLOIEȘTI; 4. S.C. J. CHRISTOF E&P SERVICES S.R.L., COMUNA BRAZI; 5. S.C. INSPET S. A. Ploiești; 6. UPETROM 1 MAI MANUFACTURING SRL Ploiești (Contracte de parteneriat pentru Învățământul dual)

LICEUL TEHNOLOGIC „1 MAI”, MUNICIPIUL PLOIEȘTI

OFERTA CURRICULARĂ  2021 – 2022

ÎNVĂŢĂMÂNT  LICEAL  ZI – Clasa a IX-a – FILIERA TEHNOLOGICĂ

Tehnician electronist – 24 locuri

Tehnician electrotehnist – 24 locuri

ÎNVĂŢĂMÂNT LICEAL SERAL – Clasa a XI-a FILIERA TEHNOLOGICĂ

Tehnician electrotehnist – 28 locuri

Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii – 28 locuri

ÎNVĂŢĂMÂNT PROFESIONAL DE STAT – Clasa a IX-a

Lăcătuş construcţii metalice şi utilaj tehnologic – 11 locuri

Sudor – 24 locuri

ÎNVĂŢĂMÂNT PROFESIONAL DUAL – Clasa a IX-a

Lăcătuş construcţii metalice şi utilaj tehologic – 13 locuri

Strungar – 10 locuri

Sudor – 18 locuri

Parteneriate de colaborare pentru ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL DE STAT:

S.C. INDUSTRIAL MONTAJ PLOIEŞTI

UPETROM 1 MAI MANUFACTURING SRL PLOIEŞTI

S.C. UZUC S.A PLOIEŞTI

Parteneriate de colaborare pentru ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL DUAL:

S.C J. CHRISTOF E&P SERVICES SRL

S.C. INSPET S.A PLOIEŞTI

HABAU PPS PIPELINE SYSTEMS SRL

ROHRER SERVICII INDUSTRIALE SRL

UPETROM 1 MAI MANUFACTURING SRL

PLOIEŞTI

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor