JUSTIȚIE PENALĂ PE FRONTUL DIN UCRAINA – de Cristian Felea

Cristian Felea - editorialist
cel mai verde complex reziential

„Este uimitor, dar aproape nimic nu s-a schimbat. (…) Petru cel Mare a purtat Războiul Nordului vreme de 21 ani. Există impresia că, luptând cu Suedia, a cucerit ceva. Nu a cucerit nimic, a recuperat. Nu cucerea nimic, recupera. Atunci când a întemeiat noua capitală, nicio țară din Europa nu recunoștea acest teritoriu ca aparținând Rusiei. Toată lumea îl considera ca făcând parte din Suedia. Dar, din timpuri imemoriale, acolo trăiau slavi alături de popoare fino-ugrice. (…) El recupera și întărea țara. Din câte se pare, ne revine și nouă să luăm înapoi și să întărim. Da, au existat epoci în istoria țării noastre când am fost obligați să ne retragem, dar numai pentru a ne recupera forțele și a merge înainte.” (digi24.ro)

Vladimir Putin

cel mai verde complex reziential

Invadarea Ucrainei de către trupele armatei Federației Ruse a fost motivată de președintele rus Vladimir Putin ca fiind răspunsul la genocidul pe care soldații și paramilitarii ucraineni – etichetați fără deosebire de la Kremlin ca fiind „neo-naziști” și „șovini” – l-au comis asupra populației vorbitoare de limbă rusă din regiunea generic numită „Donbass” și a fost juridic întemeiată, conform celor afirmate de președintele rus, pe Carta ONU și pe obligațiile de asistență mutuală dintre Federația Rusă și așa-zisele „republici populare independente” Donețk și Lugansk, unilateral recunoscute de Moscova cu trei zile înainte de declanșarea ostilităților.

Încă de la început, liderul statului rus a făcut câteva precizări importante, din care rețin două: (i) nu intenționează să ocupe teritorii ale statului Ucraina (în ciuda evidenței, pentru că în anul 2014 ocupase deja și integrase în Federația Rusă peninsula Crimeea, teritoriu aparținând statului suveran Ucraina) și (ii) un obiectiv al forțelor armate ruse implicate în războiul din Ucraina este arestarea în vederea deferirii în justiție a acelor cetățeni ai statului invadat care „au comis numeroase crime sângeroase, inclusiv asupra unor cetățeni ai Federației Ruse”, fără să fie precizată natura curților penale care vor instrumenta cazurile.

Ucraina, în plin asalt militar al Federației Ruse, a înaintat – în 26 februarie ac. – o plângere formală Curții Internaționale de Justiție de la Haga prin care cerea o analiză și o pronunțare rapide din partea instanței internaționale, prin care să se constate nulitatea pretențiilor Moscovei privind justificarea intervenției militare pe teritoriul statului suveran ucrainean ca o nevoie de justiție, bazată pe „Convenția privind Prevenirea și Pedepsirea Crimelor de Genocid”, ratificată de Adunarea Generală a ONU în decembrie 1948.

În 16 martie ac., cu o majoritate de 13 la 2 (Kiril Gevorgian, judecătorul rus și vice-președinte al Curții, respectiv Xue Hanqin, judecătorul chinez au votat împotrivă), Curtea Internațională de Justiție a decis în favoarea Ucrainei și a cerut Federației Ruse „să suspende imediat” operațiunile militare începute pe teritoriul statului suveran Ucraina în data de 24 februarie. (news.un.org)

În 17 februarie ac., Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a respins hotărârea pronunțată de instanța internațională și a formulat următoarea interpretare oficială a Kremlinului în această chestiune: „Noi nu putem să ținem cont de această hotărâre. Această hotărâre poate fi pusă în aplicare doar în urma unui acord al ambelor părți beligerante, dar în acest caz nu poate fi vorba de niciun acord.” (rfi.ro)

Din punctul de vedere al dreptului internațional, după pronunțarea deciziei instanței internaționale de la Haga, acțiunea militară a Federației Ruse în Ucraina, așa cum a fost ea motivată juridic de Vladimir Putin în discursul său, se desfășoară nelegal sau, altfel spus, în baza „dreptului celui puternic”, un criteriu arbitrar și pe care îl credeam depășit odată instituit sistemul actual al ordinii mondiale, acceptat prin aderarea la tratatul „Carta Organizației Națiunilor Unite”.

De fapt, aici regăsim cheia de interpretare a întregului context în care se desfășoară agresiunea militară unilaterală a Federației Ruse, decisă de Kremlin, în Ucraina: Moscova contestă explicit actuala ordine mondială internațională și normele sale juridice.

Vladimir Putin a reconfirmat recent această viziune teoretizată la Kremlin, atunci când a făcut o incursiune în istorie (conform unor formule științific contestabile, dar stabilite prin lege astăzi în Federația Rusă), pe care a interpretat-o făcând trimitere la acțiunile lui Petru cel Mare și cu intenția de a avertiza încă o dată asupra obiectivelor pe care elita politică de la Moscova le are în vedere, odată declanșată invazia din Ucraina.

PROCESE PENALE, CONDAMNAȚI ȘI SCOPURI POLITICE

Vadim Șișmarin. Sursa: romania.europalibera.org

Ucraina l-a deferit justiției, la un tribunal din Kiev, pe sergentul rus Vadim Șișmarin, care a fost găsit vinovat pentru uciderea unui civil în vârstă de 62 de ani (Alexandr Șelipov), pe 28 februarie, în apropiere de satul Ciupahivka, în regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei. Șișmarin a pledat vinovat și s-a apărat invocând faptul că a acționat astfel – deși nu ar fi trebuit să o facă, în condițiile în care victima sa era un civil neînarmat – pentru că a primit un ordin direct.

Procurorii statului ucrainean au consemnat în rechizitoriu că Vadim Șișmarin și alți patru militari ruși au furat o mașină pentru a scăpa după ce coloana lor a fost angajată în luptă de forțele ucrainene. După ce au intrat cu mașina în Ciupahivka, soldații l-au văzut pe bărbatul de 62 de ani mergând pe bicicletă și vorbind la telefon. Lui Șișmarin i s-a ordonat să îl ucidă pe Șelipov pentru a-l împiedica să raporteze unde se aflau.

Tribunalul l-a condamnat în primă instanță (sentință pronunțată în 23 mai ac.) pe Vadim Șișmarin la închisoare pe viață. Judecătorul Serhii Agafonov a descris în hotărârea sa că soldatul rus, executând un ordin criminal al unui superior, a tras mai multe focuri de armă automată în capul victimei și a oferit câteva explicații: „Având în vedere că infracțiunea comisă este o crimă împotriva păcii, securității, umanității și ordinii juridice internaționale… instanța nu vede posibilitatea de a impune o pedeapsă mai blândă.”

Avocatul Viktor Ovsyannikov a insistat asupra nevinovăției clientului său, s-a arătat nemulțumit de pedeapsa „excesiv de severă” pronunțată și a anunțat că va face apel.

Ce am descris până aici este un act de justiție care s-a desfășurat public, într-un tribunal legal constituit, într-un stat suveran recunoscut internațional, Ucraina. A fost judecat un prizonier de război acuzat de crimă împotriva unui civil neînarmat și s-a pronunțat o sentință de detenție pe viață. Acuzatul, prin avocatul său, și-a exercitat dreptul la recurs.

Are Ucraina și scopuri politice pe care le vrea atinse prin organizarea acestui tip de procese, împotriva soldaților ruși capturați ca prizonieri de război și care sunt identificați ca autori ai unor crime de război similare celei pentru care a fost condamnat Vadim Șișmarin? Foarte probabil, doar că, dincolo de scopurile sale ce țin de conturarea poziției de pe care va negocia cu Rusia, a avut grijă să respecte regulile democratice în înfăptuirea justiției.

Site-ul de știri „Meduza.io” citează surse de la Kremlin și afirmă că autoritățile ruse l-au desemnat pe Boris Rapoport, adjunct al șefului administrației prezidențiale, să elaboreze planurile administrative pentru crearea în estul și sud-estul Ucrainei a unui nou district federal, care să reunească actualele regiuni Donețk, Lugansk, Herson și Zaporoje. (g4media)

Un alt adjunct al lui Peskov, și anume Serghei Kirîienko, a primit și el o sarcină, de propagandă – tot „minciună ontologică”: să construiască un plan prin care să fie definite temele principale ale narativului privind Rusia post conflict. Kirîienko a purces la treabă și au început să apară câteva crâmpeie ale acestui narativ: (i) Rusia, „continentul libertății”; (ii) Rusia, care unește pământurile locuite de cei care-și doresc să fie „ruși în spirit”; (iii) Rusia, cea care conduce lumea liberă pe calea celor care „nu vor să aibă nimic de-a face cu Occidentul și nu se feresc de autoritarism”.

Se fac, de altminteri, și pași mai concreți: sâmbătă, 11 iunie ac., au fost emise primele pașapoarte rusești pentru 23 de locuitori ai Hersonului cucerit, celebrând astfel simbolic ziua națională a Rusiei, care se sărbătorește în 12 iunie. În 23 mai ac., în Herson se pusese în circulație și rubla rusească; toate acestea sunt acte prin care Moscova își afirmă clar „suveranitatea” asupra unui teritoriu răpit prin forță statului suveran Ucraina.

De cealaltă parte și Federația Rusă vrea să „înfăptuiască justiție”. Obiectivele politice ale Kremlinului devin evidente atunci când ajungem să analizăm organizarea unui proces penal împotriva unor prizonieri de război capturați de armata rusă și de separatiștii din Donbass. Autoritățile ruse nu înfăptuiesc justiție, ci „pedepsesc, din iubire, pe păcătoși”; obiectivul fiind acela de a declara principiile noii ordini mondiale, așa cum se văd acestea de la Moscova.

Pentru a sublinia toate acestea, primul proces penal demonstrativ organizat este nu cel al unor militari ucraineni ci a doi combatanți britanici – pentru că Marea Britanie a fost țara occidentală cu cea mai vocală retorică anti-Kremlin – și unul marocan care au luptat pentru Ucraina; instanța care a pronunțat sentințele fiind Curtea Supremă a așa-numitei Republici Populare Donețk, un stat care nu există conform dreptului internațional, și care la un moment dat este menit să dispară în viitorul district federal ce se proiectează acum la Kremlin – „Novorossia”.

Aslin, Saadun și Pinner. Sursa: ziare.com

Britanicii Aiden Aslin și Shaun Pinner, împreună cu marocanul Brahim Saadoun au fost judecați sub acuzația că sunt mercenari în slujba Ucrainei – iar Moscova a avertizat încă de la începutul conflictului că-i va trata pe toți occidentalii care luptă pentru Ucraina nu ca prizonieri de război, conform cu prevederile Convenției de la Geneva, ci de-a dreptul ca criminali de război. Previzibil, cei trei au fost condamnați la moarte; prilej pentru invitații televiziunilor din Rusia să facă un spectacol ieftin, intolerabil, din disputa dacă cei trei ar trebui împușcați sau spânzurați.

Amnesty International a criticat „decizia fără precedent a Rusiei de a condamna la moarte trei luptători străini capturați în Ucraina”, iar purtătorul de cuvânt Ravina Shamdasani a menționat cu privire la modul în care Moscova înțelege simulacrul de justiție la care se recurge: „Din 2015, am observat că așa-zisa justiție din aceste republici autoproclamate nu a respectat garanțiile esențiale ale unui proces echitabil, iar asemenea procese împotriva prizonierilor de război reprezintă (ele însele; n.m.) o crimă de război”. (ziare.com)

În pregătire sunt și alte simulacre de procese penale, cu inculpați selectați dintre cei 2.449 de infanteriști marini și voluntari ai batalionului autointitulat „Azov” deținuți la Ielenovka, în Donețk; cei din urmă fiind acuzați de ruși încă dinainte de 24 februarie că sunt neonaziști.

Ucrainenii au postat recent pe Twitter un clip preluat de la „Russia Today”, cu un interviu pe care un jurnalist al postului l-a luat unui colonel rus, anchetator al prizonierilor de război ucraineni deținuți la Ielenovka; declarația anchetatorului este halucinată: „Sunt unii… vorbești cu el, și el e… îți lasă impresia că nu el e prizonierul nostru, ci noi suntem prizonierii lui… au un așa comportament sfidător nu răspunde la durere… nimic. Asta, da, se întâmplă pe tot frontul.” (digi24.ro)

PRECEDENTE INVOCABILE, NONINVOCABILE ȘI ALTELE UITATE

Pentru a invoca precedente trebuie să fim în primul rând conștienți de diferențele de viziune dintre Occident și Rusia și apoi să încercăm să înțelegem modul în care Moscova folosește minciuna pentru a augmenta „realitatea juridică” pe care o creează când afirmă că se administrează justiția în zonele ocupate din Ucraina.

Din punctul de vedere occidental, Ucraina este un stat suveran care se confruntă cu o agresiune militară din exterior, un război nedeclarat pornit fără legitimitate (cu alte cuvinte în disprețul normelor de drept internațional, altfel spus în baza „dreptului celui puternic”) împotriva sa de Federația Rusă.

Această viziune este coerentă cu acuzele pe care comunitatea internațională în majoritatea sa, dar nu în unanimitate, i le aduce Moscovei și care se traduc în nerecunoașterea anexării peninsulei Crimeea, a respingerii pretenției că în Donbass soldații sau paramilitari ucraineni au practicat un genocid împotriva vorbitorilor de limbă rusă (vezi hotărârea Curții Internaționale de Justiție de la Haga) și a respingerii declarării unilaterale (recunoscută doar de Rusia) a independenței așa-ziselor „republici populare” secesioniste Lugansk și Donețk.

De cealaltă parte, Federația Rusă, împreună cu Belarus, văd lucrurile diferit. Pornind tot de la tratatul prin care s-a ratificat Carta ONU, Moscova se consideră puterea învingătoare în cel de-al doilea război mondial care a respectat principiile Cartei, spre deosebire de Occident, care le-a încălcat, sub influența Statelor Unite și datorită pasivității Europei.

Încălcarea principiilor Cartei ONU de către Occident au devenit manifeste, consideră Moscova și Minskul, atunci când s-a intervenit în războiul civil din Iugoslavia, dar mai ales atunci când s-a impus recunoașterea secesiunii Kosovo față de Serbia, chiar dacă secesiunea a fost supusă – la solicitarea Serbiei – unui proces la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, care în hotărârea pe care a pronunțat-o a consemnat că: declarația de independență a Kosovo nu a încălcat nicio normă aplicabilă a legii internaționale.

Antonio Guterres și Vladimir Putin. Sursa: national.ro

Cu privire la subiectul „statul suveran Ucraina”, recunoscut internațional, membru al ONU, a cărui integritate a fost suplimentar garantată prin Memorandumul de la Budapesta de către Federația Rusă, Statele Unite și Marea Britanie, Moscova a decis unilateral – așa cum Vladimir Putin a ținut să-i readucă aminte secretarului general al ONU, Antonio Guterres, la discuțiile purtate la Moscova în aprilie ac. – că după „lovitura de stat” din 2014, „naziștii” au răsturnat puterea legitimă rezultată din alegeri (a se citi, l-au înlăturat pe președintele rusofil Viktor Ianukovici, care s-a și refugiat în Rusia) și au preluat controlul statului, devenind astfel o amenințare de securitate la adresa Federației Ruse și a Belarus.

„Puterea nazistă” de la Kiev, afirmă narativul Kievului repetat la saturație pentru popor și comunitatea internațională, este susținută de Occident, care devine la rândul său suspect de „simpatii naziste”, încălcând din nou principiile Cartei ONU. Din acest motiv – a explicat Vladimir Putin în discursul din 24 februarie ac. și a reiterat în fața lui Antonio Guterres – Federația Rusă este juridic îndreptățită să acționeze militar în Ucraina, pentru că este deplin îndrituită de articolul 51, capitolul 7, al Cartei ONU.

Ce spune articolul 7, invocat de Vladimir Putin? (anr.gov.ro)

„Nici o dispoziție din prezenta Cartă nu va aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui Membru al Națiunilor Unite, până când Consiliul de Securitate va fi luat măsurile necesare pentru menținerea păcii și securității internaționale. Măsurile luate de Membri în exercitarea acestui drept de autoapărare vor fi aduse imediat la cunoștința Consiliului de Securitate și nu vor afecta în nici un fel puterea și îndatorirea Consiliului de Securitate, în temeiul prezentei Carte, de a întreprinde oricând acțiunile pe care le va socoti necesare pentru menținerea sau restabilirea păcii și securității internaționale.”

Testul simplu al parcurgerii conținutului articolului 51 și confruntarea cu realitatea dovedește oricui este de bună credință că invocarea sa de către Moscova ca temei pentru invadarea Ucrainei suverane este ca nuca-n perete. Doar că Kremlinului nu-i pasă, pentru că din acest punct suntem intrați pe tărâmul minciunii ontologice.  

Cum se va face justiție de război în Ucraina? Ce precedente ar putea fi invocate? În ciuda zgomotului de fond și a referințelor dese la conflictul din fosta Iugoslavie, modelul Tribunalului Penal Internațional constituit în baza Rezoluției 827 din 1993 a Consiliului de Securitate al ONU nu va fi (nu va putea fi) urmat pentru conflictul din Ucraina. Din motive evidente.

După intervenția militară a Federației Ruse în Ucraina în februarie 2014, în urma căreia a fost anexată peninsula Crimeea și armata rusă a susținut acțiunile militare secesioniste a autoproclamatelor republici Lugansk și Donețk, în 17 iulie 2014 un zbor comercial civil de pasageri al „Malaysia Airlines” (MH17/MAS17) a fost doborât de o rachetă de tip „Buk”, lansată din zonele secesioniste; au fost uciși 283 de pasageri și 15 membri ai echipajului zborului. Majoritatea victimelor erau olandezi (193), urmați de malaiezieni (43) și australieni (27).

Investigarea prăbușirii zborului MH17. Sursa: rferl.org

S-a format o echipă internațională de investigare a incidentului aviatic, formată din experți din patru țări: Țările de Jos, Malaiezia, Australia și Ucraina. Ancheta penală a fost condusă de Procuratura din Regatul Țărilor de Jos.

Țările de Jos și Malaiezia au încercat să obțină la ONU constituirea unui tribunal internațional sub auspiciile căruia să fie finalizată ancheta penală și ulterior să se desfășoare judecata și să se pronunțe sentințele, urmând ca cei inculpați să fie extrădați pentru a putea să compară în fața instanței. Încercările au fost stopate de vetoul Federației Ruse în Consiliul de Securitate.

În 28 septembrie 2016, membrii echipei internaționale de investigare a evenimentului aviatic și-au prezentat public concluziile: zborul MH17/MAS17 a fost doborât de o rachetă rusească de tipul „9M38Buk”, trasă dintr-un lansator rusesc de undeva de lângă localitatea Pervomaiskîi, controlată de separatiști. Rusia a respins concluziile raportului; președintele Vladimir Putin a închis cazul din punctul de vedere al Moscovei statuând: Rusia nu este implicată în incident.

În 19 iunie 2019, procuratura olandeză a acuzat patru persoane ca fiind vinovate de moartea celor 283 de pasageri și a 15 membri ai echipajului: trei ruși – Igor Gîrkin, Serghei Dubinski și Oleg Pulatov și un ucrainean – Leonid Harcenko. Oleg Pulatov s-a arătat interesat să depună mărturie în proces și a făcut-o printr-un mesaj video în care s-a declarat nevinovat. Oleg Pulatov este un fost agent GRU, despre care s-a stabilit că este persoana care folosea în teatrul de război din zonele separatiste indicativele „Ghiurza” sau „Kalif”. Ceilalți trei au refuzat să compară în instanță. Toți patru sunt în continuare protejați de Federația Rusă.

Cam atât despre cum „privește” Federația Rusă „colaborarea cu Occidentul” în administrarea justiției în cazul responsabililor acuzați de crime de război împotriva civililor nevinovați. Dar cum „face justiție” Federația Rusă? Avem deja o mostră prin procesul pe care „republica populară” Donețk l-a organizat pentru a-i condamna la moarte pe Aiden Aslin, Shaun Pinner și Brahim Saadoun.

De fapt cei trei mai urmează să își exercite calea de atac prin recurs, dar din declarațiile publice ale lui Denis Pușilin, liderul „republicii populare”, care s-a antepronunțat asupra subiectului, cei trei nu au nicio șansă să obțină o altă pedeapsă decât cea capitală: „… instanța a impus celor trei combatanți o pedeapsă perfect echitabilă. Au venit în Ucraina pentru a ucide civili pentru bani. Acesta este motivul pentru care nu văd condiții pentru vreo atenuare sau modificare a pedepsei.”

Liderii Federației Ruse au însă grijă să se spele pe mâini de hotărârea instanței de la Donețk și totodată se legitimeze autoritatea „republicii populare”, care ar fi îndrituită să organizeze un sistem de justiție și să administreze o judecată penală legitimă; sau, în cuvintele ministrului rus de externe, Serghei Lavrov: „În acest moment, procesele (…) se desfășoară pe baza legislației republicii populare Donețk, deoarece crimele în cauză au fost comise pe teritoriul republicii.”

Cât de multă dreptate se va face victimelor războiului, singura întrebare care contează, mă tem că va rămâne retorică mult timp de acum înainte. Istoria, precedentele, ne îndrituiesc la o astfel de concluzie. Pe măsură ce ruptura dintre Occident și Federația Rusă se adâncește, fiecare parte va clama propriile-i adevăruri și propria dreptate.

hidro
tymbark

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here