ZIUA PORȚILOR DESCHISE la Rezervația Arheologică Târgșoru Vechi

app

ZIUA PORȚILOR DESCHISE la Rezervația Arheologică Târgșoru Vechi 

Luni, 27 iulie 2020 Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române organizează ZIUA PORȚILOR DESCHISE la Rezervația Arheologică Târgșoru Vechi – ediţia a IX-a. Iubitorii de istorie și arheologie sunt așteptați la baza Rezervației Arheologice Târgșoru Vechi, situată la aproximativ 8 km vest de municipiul Ploiești, pe partea dreaptă a șoselei Ploiești – Târgșor, județul Prahova, pentru a afla mai multe informații cu privire la istoricul și cercetările întreprinse în acest important sit arheologic.

Cercetarea arheologică în perimetrul actual al rezervaţiei a fost demarată în anul 1956Săpăturile arheologice, efectuate în vara anului 1956 pe teritoriul fostului târg medieval de la Târgşor, au fost planificate de Institutul de Arheologie al Academiei Române şi realizate cu fondurile Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova (atunci Muzeul de Istorie al Regiunii Ploiești).

Colaborarea de peste 60 de ani dintre Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române a generat acumularea unei cantități importante de informații şi artefacte, contribuind la rescrierea istoriei locului. Cercetările arheologice întreprinse pe malurile pârâului Leaota au scos la lumină urme de locuire ce definesc toate epocile din paleoliticul superior şi până în secolul al XIX-lea.

Această ediţie se va desfăşura în intervalul orar 11.00 – 16.00. Cuprinde omagierea arheologilor Gheorghe Diaconu și Dan Lichiardopol, urmată de vizitarea expoziției de sit „Târgșoru Vechi – un sit milenar” care prezintă istoricul cercetărilor și monumentelor arheologice identificate și cercetate la Târgșoru Vechi. Cu această ocazie vor fi prezentate pentru prima dată publicului cele două depozite de unelte și arme descoperite în anul 2019 în cadrul cercetărilor arheologice întreprinse la Tâgșoru Vechi, punctul balastieră Holcim – descoperire unică în peisajul arheologic al Munteniei. Până în prezent depozitele de unelte și arme cunoscute proveneau din descoperiri întâmplătoare. Îngroparea acestor depozite de unelete și arme se realizează în contextul „embargoului” asupra fierului și a pieselor de armament instaurat de către împărații bizantini asupra teritoriilor de la nordul Dunării. În acest context, depozitele de unelte și arme ar fi putut la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea să aibă valoarea de bunuri de prestigiu.

Actuala ediție se desfășoară în condiții speciale generate de contextul epidemiologic.

Accesul publicului în spațiul expozițional va fi permis numai în condițiile purtării de mască de protecție pe toată durata vizitei. Pe toată durata vizitei vă rugăm să păstraţi distanţa de siguranţă de cel puţin 2 m faţă de ceilalţi vizitatori.

Vezi şi https://republikanews.ro/surse-un-om-ale-legii-de-la-sectia-4-de-politie-din-ploiesti-infectat-cu-noul-coronavirus/?fbclid=IwAR0HZ5u0AJAJ6YWtPB8BKxyuPW-4MQCQwGlH_E6QcRH5o9Rho7oW_bFDJYw

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi republikanews.ro

comunicat de presă

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here