Iohannis, viitor președinte al Consiliului European?

Klaus Iohannis este luat în calcul la Bruxelles pentru poziţia de viitor preşedinte al Consiliului European, anunță HotNews.ro

„Dacă Michel Barnier, negociatorul şef al Comisiei Europene pentru Brexit, va ajunge şeful Comisiei Europene în 2019, cele mai mari şanse la şefia Consiliului European are Klaus Iohannis”, au explicat sursele citate pentru Hotnews.

Aceste două poziţii sunt de regulă negociate politic din timp, iar rezultatul final al acestor negocieri politice ar putea fi cunoscut undeva la începutul anului viitor, au mai explicat pentru HotNews.ro sursele citate.

Mai mulţi specialişti în probleme europene au explicat faptul că dacă viitorul şef al Comisiei provine din vestul Europei, atunci viitorul preşedinte al Consiliului merge la una din ţările central sau est europene, aceasta fiind o cutumă.

„Printre puţinii contracandidaţi posibili se numără preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, care este foarte cunoscută şi apreciată în Consiliu, fiind prezenta acolo în calitate de şef de stat de aproape zece ani”, au explicat pentru HotNews.ro sursele citate.

Lituania este însă o ţară mică, iar avantajul lui Iohannis ar fi că vorbeşte fluent cele trei limbi de bază in UE: germană, franceză şi engleză.

Pe de altă parte, site-ul HotNews punctează faptul că nu este clar dacă preşedintele Iohannis este interesat de această poziţie, în condiţiile în care preşedinţii Consiliului European se aleg dintre foştii şefi de stat sau de guvern.

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *