logo
RNTV Live

A fost emis COD GALBEN de ninsori şi viscol pentru toată ţara. In unele zone a fost emis COD PORTOCALIU

A fost emis COD GALBEN de ninsori şi viscol pentru toată ţara. In unele zone a fost emis COD PORTOCALIU
Mihai Constantinescu

Meteorologii au emis COD GALBEN  de ninsori pentru întreaga ţară, valabil până mâine la ora 02.00. În intervalul menţionat, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri, 2 decembrie şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei. Rafalele vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.

În nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada.

Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţii Meridionali, vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.

Totodată, pentru zonele de munte din judeţeţe Neamţ şi Suceava ANM a emis avertizări cod portocaliu de viscol, valabile până la ora 10.00

sursa foto românia tv net

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor