Înălțarea Domnului 2022. Ce nu ai voie să faci în această zi de mare sărbătoare

Înălțarea Domnului 2022 sau Ispas, cum i se mai spune, este o sărbătoare pe care creștinii ortodocși  o sărbătoresc în fiecare an, la 40 de zile de la Paște.

Legat de această sărbătoare există o serie de tradiții și obiceiuri, pe care credincioșii de respectă cu sfințenie.

cel mai verde complex reziential

Potrivit acestora, creștinii ortodocși au și niște interdicții în această zi.

Înălțarea Domnului 2022. Ce nu ai voie să faci

  • Nu se fac treburi în gospodărie, nu se merge la câmp și nici nu se spală rufe pentru a nu fi urmăriți de ghinion
  • Este bine să fie evitate certurile, de către credincioși, în această zi. Ei trebuie să fie mai buni, nu trebuie să își adreseze în această zi reproșuri, jigniri sau vorbe urate
  • Cu ocazia aceste sărbători, gospodinele vopsesc ouă roșii, aceasta fiind ultima zi în care creștinii le mai pot mânca
  • De sufletul celor care au trecut în neființă este bine ca în această zi să se împartă ceapă verde și rachiu, pentru ca sufletele lor să ajungă în Rai
  • Oamenii purtau frunze de leuștean la brâu, ca să fie feriți de rele și protejați de boli
  • Se spune că persoanele care mor între Paște și Înălțare, pot să ajungă în Rai și li se pot ierta toate păcatele.

Potrivit rânduielilor bisericești este ziua în care Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, în timp ce își binecuvânta ucenicii și s-a așezat de-a dreapta Tatălui.

Pentru poporul român ziua de Înălțare are o dublă semnificație.

O hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din perioada 1999-2001, a hotărât ca ziua Înălţării Domnului să fie considerată Ziua Eroilor. 

Astefel, în acest an pe 2 iunie în bisericile din România sunt pomeniți toți eroii căzuți la datorie, cei care au murit pe câmpurile de luptă în numele libertății și credinței.  

tymbark

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here