logo
RNTV Live

IMAGINI SPECTACULOASE/ S-a încheiat lupta cu TERORISMUL la Ploiești

exercitiu jandarmi
rnews

Ultima zi de exercițiu

În ultima etapă, efectivele implicate în exerciţiu şi-au consolidat eforturile în riposta la un atac armat, simulat, asupra transportului de valori aflat în pază cu efective de jandarmi.

Activităţile s-au desfăşurat astfel:

Pe timpul deplasării transportului de valori, în zona Pădurii Păuleşti, acesta a fost atacat de un grup înarmat de 3 persoane.
Incidentul a fost urgent anunţat la dispeceratul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, a cărui comandă a luat primele măsuri de intervenţie în sprijinul echipajului care asigura paza transportului.
Solicitări au fost înaintate şi către Inspectoratul de Poliție Județean Prahova pentru blocarea traficului rutier din zonă, precum şi Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova în vederea acordării primului ajutor la faţa locului.
De asemenea în teren au fost dislocate şi efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești.
În schimbul de focuri unul dintre atacatori a fost neutralizat, ceilalţi doi retrăgându-se în fosta tabară de elevi din Păuleşti.
Efectivele Grupării Mobile au încercat, prin cadre specializate, dialogarea cu cele 2 persoane însă la scurt timp, acestea au deschis foc asupra forţelor de ordine, fapt ce a determinat intervenţia promptă pentru ripostă cu armamentul din dotare.
În urma intervenţiei, unul dintre atacatori a fost rănit, reuşindu-se în final imobilizarea amândurora. În regim de urgenţă a fost acordat ajutor medical din partea SMURD pentru persoanele rănite.
După repunerea situaţiei sub control, specialisti din cadrul I.P.J. Prahova au actionat pentru efectuarea cercetării la faţa locului.
Şi de această dată colaborarea dintre forţele participante la exerciţiu a fost foarte bună în pofida distanţei dintre locul incidentului şi locul de dispunere a structurilor de intervenţie.
Considerăm că obiectivele au fost atinse prin eforturile conjugate ale tuturor structurilor participante, eficienţa modului de acţiune pe fiecare linie de muncă şi etapă a exerciţiului.

GALERIE FOTO

Comunicat de presa: Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor