logo
RNTV Live

Halep va fi, în premieră, cap de serie numărul unu la un turneu de Mare Șlem!

halep
Cristian Anghelescu

Halep va fi, în premieră, cap de serie numărul unu la un turneu de Mare Șlem!

Simona Halep va păstra poziţia de lider în clasamentul mondial şi după prima săptămână de întreceri pe 2018, graţie victoriei din turul doi de la Shezhen, în faţa chinezoaicei Ying-Ying Duan (91 WTA), scor 3-6, 6-1, 6-2.

Prin calificarea în “sferturi”, constănţeanca este sigură că va fi, în premieră, cap de serie numărul unu la un turneu de Mare Şlem, la Australian Open, urmată pe lista favoritelor de daneza Caroline Wozniacki.

Declarația de după meciul câștigat

După joc, campioana a declarat la conferința de presă:

“Nu a fost simplu, pentru că loveşte foarte tare fiecare minge. Mi-am propus să fiu mai puternică pe picioare, să îmi găsesc puţin ritmul, să stau mai aproape de linia de fund şi să deschid terenul mai bine. Am făcut asta – chiar foarte bine – şi de aceea am câştigat. Nu a fost simplu, chiar dacă am câştigat cu 6-1 şi 6-2. A fost un meci foarte greu”.

Liderul mondial a mai spus:

“Am o foame uriaşă de trofee, ca să fiu sinceră. Îmi doresc enorm să câştig titlul, dar drumul este foarte lung. Mă gândesc doar la ce am de făcut în următorul meci pentru a câştiga”, a precizat Simona Halep.

sursa: dcnews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor