logo
RNTV Live

Galerie Foto/Nu transformaţi sărbătorile de iarnă într-o tragedie! Verificaţi porcul de trichineloză! Trei cazuri au fost deja depistate

Galerie Foto/Nu transformaţi sărbătorile de iarnă într-tragedie! Verificaţi porcul de trichineloză! Trei cazuri au fost deja depistate
Mihai Constantinescu

În judeţul Prahova, pregătirile pentru ziua Crăciunului, când se obişnuieşte să se servească în familie mese îmbelşugate, sunt în toi. Mulţi nu au mai aşteptat ziua de Ignat, aşa că au tăiat porcii mai devreme. Tradiţia tăierii porcului în preajma sărbătorii Naşterii Domnului este întâlnită în marea majoritate a zonelor din ţara noastră. Nu poate fi numit gospodar cel care nu creşte cel puţin un porc în bătătură. Un an întreg îl hrăneşte şi îl îngraşă, astfel încât în iarnă slănina să fie cât mai groasă. Gospodinele sunt şi ele în centrul atenţiei şi asta pentru că pregătesc cărnaţi, caltaboşi, tobă, leber şi alte bunătăţi ştiute doar de ele.

Cei care taie porcul din propria gospodărie sunt sfătuiţi să facă testul de trichineloză.Chiar dacă animalul este crecut în propria curte, este bine să fie făcut. Anul acest au fost descoperite în total 8 cazuri noi, dintre care 3 au fost la porci domestici. Au fost depistaţi în Valea Călugărească, Slănic şi Bărcăneşti.

Pentru a vă veni în ajutor, la sediul DSVSA şi CSVSA din judeţ se va asigura permanaţa zilnic între orele 08.30-18.00,inclusiv sâmbăta şi duminica, între orele 08.30-16.00 pentru ca toţi cei care taie porcul să poată face testul. Şi cabinetele medicale veterinare individuale vor asigura permneţa.

Medicii sanitar-veterinar şi poliţiştii vor intensifica în această perioadă controalele în târguri şi oboare pentru a se verifica dacă animalele îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege, cum ar fi crotalierea şi dacă deţin certificate sanitar-veterinare.

Trichineloza (termenul preferat) sau trichinoza este o boala parazitară cosmopolită, contractată de om prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic care conține larvele infestante a unui nematod vivipar din genul Trichinella. Poate duce la deces.

trichineloza-25568

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor