logo
RNTV Live

Furt dintr-o societate comercială din Brazi. Percheziţii la presupuşii hoţi

sursă foto Jurnalul Regional
Mihai Constantinescu

Furt dintr-o societate comercială din Brazi. Percheziţii la presupuşii hoţi.

În cursul lunii decembrie 2021, persoanele bănuite ar fi sustras mai multe materiale feroase și un capac de canal, confecționat din fontă aparținând unei societăți comerciale din comuna Brazi. Astfel, au cauzat un prejudiciu de aproximativ 8.000 de lei.

Ieri, oamenii legii au efectuat percheziţii la presupuşii hoţi. Au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Ploiești și comunei Bărcănești.

Astfel, a fost identificată o mare parte din bunurile sustrase, cât și alte bunuri despre care se presupune că ar fi fost folosite la comiterea infracțiunilor. Acestea au fost înapoiate persoanei vătămate,

În baza probatoriului administrat, față de patru bărbați cu vârtsele de 20, 25, 32 și respectiv 39 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore urmând ca azi, 5 ianuarie a.c., să fie prezentați unității de parchet cu propunere de luare a unor alte măsuri preventive.

La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentarii întregii activități infracționale și completării materialului probator.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/trei-adolescenti-raniti-intr-un…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor