logo
RNTV Live

Frații Karabatic, condamnați la două luni de închisoare cu suspendare

acum-live-qatar-franta-in-finala-cm-de-handbal-masculin-o-nationala-imprumutata-in-lupta-cu-cea-mai-titrata_size6
Cristian Anghelescu

Frații Nikola și Luka Karabatic, vedetele handbalului francez, au fost condamnați, în apel, la două luni de închisoare cu suspendare și la plata unei amenzi de câte 10.000 de euro, în afacerea pariurilor legate de un presupus meci trucat disputat în 2012, această decizie a justiției venind la numai trei zile după ce ei au câștigat titlul mondial cu “les Bleus”.

Cei doi frați, care au compărut în fața justiției alături de alte 14 persoane, fuseseră condamnați în primă instanță la o amendă de 10.000 de euro pentru Nikola și la 15.000 de euro pentru Luka.

Celelalte pedepse pronunțate de Curtea de apel din orașul Montpellier merg de la o amendă de 10.000 de euro cu suspendare la 4 luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 40.000 de euro.

Prietenele fraților Karabatic au fost condamnate la o amendă de 10.000 de euro.

Cei 16 inculpați au fost judecați pentru escrocherie sau complicitate la escrocherie, miza afacerii referindu-se la pariuri ce au depășit 100.000 de euro și cota de 2,9 la 1 pentru rezultatul de la pauza meciului disputat și pierdut în mai 2012 de Montpellier, echipă la care jucau frații Karabatic în acea vreme.

“Sunt străin de toate aceste pariuri”, a asigurat Nikola Karabatic la bară, la procesul în apel, negând de asemenea că meciul ar fi fost trucat. Potrivit marii vedete a handbalului, prietena sa, Geraldine Pillet, a pariat fără să fi vorbit cu el înainte și i-a folosit telefonul celular, fără știrea lui, pentru a descărca aplicații de aceste pariuri. Prietena sa i-a confirmat spusele.

Fratele său Luka a recunoscut în schimb că a pariat cu prietena sa, Jennifer Priez, și a evocat “prostia unui jucător tânăr”.

Justiția îi suspecta pe jucătorii lui Montpellier că au trucat meciul pentru a câștiga bani la pariuri. Echipa lor, care își asigurase deja titlul de campioană, era privată de mai mulți jucători, printre care frații Karabatic, în timp ce adversara lui Montpellier, Cesson, încerca să evite retrogradarea.

Decizia justiției vine după ce Franța a obținut duminică al șaselea său titlu mondial, învingând în finală Norvegia (33-26).

sursa: agerpres

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor