ACCIDENT GRAV IN JUDETUL HUNEDOARA: O PERSOANA ÎNCARCERATA!

Astăzi, salvatorii Secției de Pompieri Brad au intervenit de urgență la un accident rutier care a avut loc pe DN 76, la intrarea în municipiul Brad, dinspre Deva. Un impact a avut loc între un elemnt de construcție aflat în afara părții carosabile și un autoturism.

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost rănit în accident și a rămas încarcerat.

De asemenea, la fața locului au fost mobilizate un echipaj cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță cu un echipaj SMURD care au extras victima din autovehicul.

La locul accidentului, salvatorii au constatat că șoferul autoturismului avea un traumatism toracic, dar și suspiciune de fractură a bazinului. Victima a fost transportată la spitalul din Brad pentru investigații suplimentare și asistență medicală de specialitate.

În timpul intervenției traficul a fost blocat pe un sens de circulație.

Totodată, în același timp cu desfășurarea misiunii de salvare a conducătorului auto, pompierii din Brad au asigurat și măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor care ar fi putut izbucni în orice moment.

Cauzele exacte ale producerii accidentului urmează să fie investigate de instituțiile care au competențe în astfel de situații. Polițiștii continuă cercetările.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *