După atelierul de teatru susținut de regizorul Gabriel Petre chiar în curtea Casei Tineretului din Ploiești (sediul Fundației Județene pentru Tineret – FJT Prahova) în cadrul celui mai recent festival dedicat tinerilor din județ, a urmat un atelier relaxant de mandale creative, foarte apreciat de participanți.
„Ne-am relaxat mintea împreună cu Loredana Mușetoiu, care ne-a învățat să ne desenăm propriile mandale” relatează pagina de socializare a clubului de scriere creativă Wild Ink, principalul organizator al Festivalului de Exprimare Creativă Wild Ink din Ploiești.
Mandalele, decorațiuni care își au originea în spiritualitatea orientală (fiind instrumente de rugăciune și meditație în China, Japonia sau Tibet), reprezentând diferite aspecte ale universului, au fost în centrul atenției la cel de-al doilea atelier organizat de Wild Ink la sediul FJT.
Scopul activității a fost acela de a stimula creativitatea și inventivitatea participanților, de a-i bucura pe tineri prin multitudinea de forme și culori și de a le permite să-și exprime liber viziunea artistică, prin modelele cu care aceștia au îmbogățit secțiunile dispuse simetric în jurul punctului central al mandalelor.
Doamna profesor Loredana Mușetoiu, care predă limba engleză la Colegiul Național „I. L. Caragiale” (la fel ca fondatoarea și coordonatoarea Wild Ink Creative Writing Club, prof. Silvia-Cristina Filoneanu), le-a vorbit elevilor despre beneficiile utilizării artei ca formă de expresie sau chiar ca terapie și ale exersării unor aptitudini de acest gen. Ulterior, adolescenții au fost încurajați să creeze propriile mandale și să își lase amprenta asupra colecției deosebite de obiecte colorate obținute la finalul atelierului.
Atmosfera a fost întreținută, pe parcursul programului, de fundalul sonor asigurat prin melodiile menite să completeze aspectul artistic al activității, muzica având și ea un rol vital în dezvoltarea funcțiilor cognitive vizate de atelierul de creație.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.