Duminică, 15 decembrie, Hipodromul din Ploiești încheie sezonul hipic 2024 cu o reuniune specială, organizată de CSM Ploiești. Evenimentul, dedicat exclusiv curselor de trap, promite o zi plină de spectacole și surprize pentru toți iubitorii acestui sport.
Reuniunea începe la ora 10:00, cu Premiul „Marga Niță”, urmat de cursa „Mircea Ștefănescu”, un omagiu adus unuia dintre cei mai importanți promotori ai trapului românesc. Punctul culminant al zilei va fi la ora 11:00, când se va desfășura „Premiul de Închidere”, ultima cursă majoră a sezonului. Evenimentul se va încheia în jurul orei 11:40, cu Premiul „Andrei”.
Pe lângă cursele spectaculoase, vor fi acordate trofee celor mai buni ai sezonului: cel mai bun driver, cel mai bun proprietar, cel mai bun antrenor și cel mai valoros trăpaș din 2024.
Evenimentul este conceput să fie atractiv și pentru cei mici. Moș Crăciun va fi prezent cu daruri pentru copii, iar în holul central al hipodromului va funcționa un „Fun Corner”, unde cei mici se vor putea juca sub supraveghere.
Intrarea la eveniment costă doar 5 lei pentru adulți, iar copiii sub 7 ani au acces gratuit. Toți pasionații de trap și familiile lor sunt așteptați să participe la acest moment special, care marchează finalul unui sezon plin de succes.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews