logo
RNTV Live

Facilități fiscale pentru anumite categorii de ploieşteni

Proiecte pe bani europeni
Mihai Constantinescu

Facilități fiscale pentru anumite categorii de ploieşteni! Aceasta este propunerea edilului, Andrei Volosevici care doreşte menținerea unor facilități fiscale pentru persoanele care se încadrează în prevederile Legii 341/2004 a recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989.

Volosevici propune, printr-un proiect de hotărâre, scutirea de la plata impozitului datorat pe anul 2021, pentru mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin (1) lit. b) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare. Scutirea ar trebui să fie acordată pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.

Menționăm că, la data de 31 august 2021, în Monitorul Oficial nr. 832 a fost publicată Ordonanța Guvernului nr.8 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal care abrogă articolul art.469 alin. l lit. d), care prevedea “nu se datorează impozitul pe mijloacele de transport pentru mijloacele de transport aflate în proprietatea  sau coproprietatea persoanelor  prevăzute  la art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.

În acest act normativ, la art. I punctul (60),  legiuitorul dă posibilitatea Consiliului local de a acorda scutirea sau reducerea impozitului pe mijloacele de transport pentru această categorie de contribuabili, prin modificarea art.469, alin.(2) , după cum urmează:

” (2) Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului pe mijloacele de transport pentru:

…. b) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului. “

Consider că această categorie socială trebuie să beneficieze, în continuare, de facilitățile fiscale sub forma scutirii de la impozitul pe mijlocul de transport.

Având în vedere prevederile legale menționate mai sus, voi propune Consiliului Local al municipiului Ploiești, spre aprobare, acest proiect de hotărâre.

“În prezent, la nivelul municipiului Ploiești, beneficiază de această facilitate fiscală acordată prin efectul legii, un număr de 72 persoane, iar scutirea implică o reducere de 28.000 lei/an de la bugetul local”, a mai declarat primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/transbaiul-primeste-finantare…/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/cand-si-unde-se-va-desfasura-targul-toamnei-ploiesti-editia-axixa/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor