Exercițiu antitero al Poliției la Gara de Sud! Vezi când va avea loc

Exercițiu antitero al Poliției la Gara de Sud

Polițiștii prahoveni desfășoară un exercițiu de antrenament la Gara de Sud din Ploiești. 

Potrivit IPJ Prahova, exercițiul va avea loc joi, 25 aprilie, de la ora 10.00. Acesta constă în intervenția la un colet suspect.

cel mai verde complex reziential

Participă polițiști din cadrul IJP Prahova și din cadrul Serviciului Politie Transporturi Feroviare Prahova.

“Activitățile se vor desfășura în spațiul public, fără a afecta buna desfășurare a activităților instituționale sau cetățenești.

În situația în care cetățenii se vor afla in zona desfășurării exercițiului, le adresăm rugămintea de a respecta indicatiile polițiștilor”, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.

Elevii de la “Rareș Vodă”, premiați de polițiști!

Tot maine, incepand cu ora 11.00, IJP Prahova va organiza o activitate de informare în rândul elevilor Scolii Generale “Rareș Vodă” Ploiesti.
Scoala va fi premiată pentru implicarea în proiectul educațional “Scoala siguranței Tedi”, implementat la nivel național de Poliția Română și Maspex Romania, în peste 300 de unități școlare din țară.
Evenimentul va fi incheiat cu activități demonstrative efectuate de polițiști din rândul structurilor de acțiuni speciale, siguranță rutieră și criminalistică, din cadrul IJP Prahova

arnos 6 oua

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here