logo
RNTV Live

Eveniment dedicat ploieştenilor:”Weekend pe Bulevardul Castanilor”

evenimente pe Bulevardul castanilor Ploiesti
Mihai Constantinescu

Eveniment dedicat ploieştenilor:”Weekend pe Bulevardul Castanilor”. Program. Acesta se va desfășura doar în zilele sâmbătă și duminică, începând cu 14 august și până în data de 12 septembrie 2021.

Acest eveniment dedicat ploieştenilor se va desfăşura în perioada celor cinci weekenduri. Este vorba despre 14-15 august a.c., 21-22 august a.c., 28-29 august a.c., 4-5 septembrie a.c. și 11-12 septembrie a.c., Bulevardul Independenței (Castanilor) va fi închis circulației autovehiculelor, iar ploieștenii, cu mic și mare, sunt invitați să petreacă sfârșitul de săptămână într-un mod agreabil, cu momente de bucurie și relaxare.

“Weekend pe Bulevardul Castanilor”

Municipalitatea ploieșteană a pregătit, pentru zilele de 14 și 15 august 2021, o serie de spectacole de teatru, demonstrații și competiții sportive.  

Clubul Sportiv Municipal Ploiești va organiza activități la care vor participa atât membrii clubului, cât și tineri dornici să facă sport, sub supravegherea antrenorilor secțiilor.

Vor fi demonstrații sportive și competiții din diferite discipline, pe bulevard. În acest sens, vor fi amplasate coșuri de baschet, mese de ping pong, amenajate terenuri de fotbal sau handbal, în funcție de activitățile de la fiecare sfârșit de săptămână.

Cu acest prilej, ploieștenii pot vizita și descoperi și “Târgul cu bunătăți și dichisuri”. Vor fi amenajate standuri cu delicatese culinare. Vor putea găsi: dulcețuri, șerbet, zacuscă, siropuri, produse apicole, delicii turcești, produse din lavandă sau diferite produse tradiționale.

Sâmbătă 14 august 2021, începând cu ora 10.00, pe scena ce va fi amenajată la rondul II de pe Bulevardul Castanilor, Teatrul “Toma Caragiu” Ploiești le va oferi micuților ploieșteni spectacolul “Prostia Omenească”. Personajele marelui povestitor Ion Creangă vor prinde viaţă şi vor dezvălui tainele înțelepciunii populare.

 În cursul aceleiași zile, de la ora 19.30, actorii Teatrului “Toma Caragiu” Ploiești vor susține spectacolul “Majestic Estival”.

Totodată, duminică, 15 august 2021, începând cu ora 19.30, în centrul civic al orașului nostru – zona umbreluțe, va avea loc un moment artistic deosebit. Acesta va fi susținut la pian de artiștii Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/exclusiv-alerta-in-prahova-un…/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/actiune-rutiera-in-desfasurare/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/imagini-de-la-locul-unde-cei…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor