logo
RNTV Live

Emanoil Savin nu a uitat Petrolul!

IMG-20170125-WA0002_resized_20170125_103515336
Cristian Anghelescu

În plină zi a manifestărilor legate de împlinirea a 158 de ani de la Mica Unire, la care a participat, senatorul Emanoil Savin și-a făcut puțin timp liber pentru a discuta și despre viitorul pe termen scurt al echipei fanion a județului, Petrolul. Iată ce a declarat, în exclusivitate pentru Republikanews, fostul edil al Bușteniului:

“Am admis că această echipă, Petrolul, cea mai reprezentativă a județului din care și eu fac parte, nu trebuie lăsată la greu. Iar acum este un moment delicat și, așa cum am promis încă din startul returului, mă voi implica să ajut, firește, atâta cât îmi este permis! Concret, am avut o discuție acum câteva zile cu Cristi Vlad și cu Tavi Grigore și ne-am fixat câteva repere în urma cărora echipa să-și poată desfășura programul. Personal, m-am obligat să rezolv câteva contracte cu parteneri dar și prieteni cu societăți dispuși să achite sume modice, de 5000 de lei lunar, pentru finalizarea proiectului care presupune promovarea în eșalonul trei. Și eu, și ei, cu 15-20 de astfel de contacte vom reuși să strângem lunar în jur de 100000 de lei, bani care să permită achitarea salariilor și a bonusurilor. Firește, vorbim în contextul în care Consiliul Local va fi parte a proiectului și va pune la dispoziție, cu titlu gratuit, arena centrală cu ale ei utilități dar și cantonamentul și alte terenuri de antrenament. Sunt convins că așa va fi! Iar de la vară, cu toate recunoașterile primite de la Primărie, echipa să-și poată clădi un proiect nou, stabil, cu o societate pe acțiuni puternică care să-și permită susținerea unei astfel de entități de tradiție și care să fixeze acel buget care să genereze o altă promovare, așa cum toată suflarea galben-albaștrilor își dorește! Fotbalul din acest oraș va trăi prin Petrolul pentru că există multă dragoste și patimă în susținerea echipei iar acest lucru nu trebuie neglijat! Oricine o face, greșește mult! Încăpățânarea și orgoliile prostești nu au ce să caute aici!” a spus senatorul.

Provocat punctual în ceea ce privește susținerea pe care o va avea pentru Petrolul, membrul senatului României a vorbit despre decizia de a dona echipei întreaga sumă pe care o primește, lunar, de la buget. Mai mult, fostul primar de Bușteni a spus că ia în calcul și susținerea unui cantonament de iarnă în orașul stațiune de la poalele Caraimanului.

“O să mă implic pentru organizarea unui cantonament de iarnă la Bușteni, cu cazare și masă demne de un așa oaspete! Arena Caraimanul va fi complet degajată de zăpadă iar antrenorul va putea să pregătească echipa în foarte bune condiții! Acolo se vor putea disputa și meciuri cu caracter de verificare și sunt convins că toată trupa se va simți foarte bine! Bușteniul este o a doua casă pentru Petrolul, eu le-am transmis asta celor care conduc! În același context al implicării personale, am decis să donez echipei întreaga sumă de cinci mii și ceva de lei pe care o primesc, lunar, în calitate de senator! În aceeași calitate voi avea o discuție cu Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, și el fiind de acord, acum ceva vreme, ca după reglementarea recunoașterii echipei să vină în sprijinul acesteia! Există pârghii legale privind susținerea imediată, de la achiziții de materiale sportive și până la echipamente de joc, acestea fiind doar cele care-mi vin acum în minte! Să fim bine înțeleși, eu am mai trecut prin acest labirint și chiar știu cum funcționeză mecanismul: trebuie doar să se vrea, nimic nu este imposibil! Dacă există înțelegere și plăcere pentru a susține un fenomen, oricare ar fi el, nu se poate să nu se reușească! Totul legal și transparent, doar să se dorească asta!” a încheiat Emanoil Savin.

 

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor