logo
RNTV Live

Două profesoare au primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti/ VIDEO

Mihai Constantinescu

Două profesoare au primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti

Momente pline de emoție și bucurie în ședința ordinară a Consiliului Local Ploiești. Două profesoare, Antoneta Trifu și Marilena Eftimie, care şi-au dedicat viaţa şi cariera artei şi fericirii copiilor,  au primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti.

Două profesoare au primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti

Consilierii locali au aprobat în cadrul ședinței ordinare proiectele de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al oraşului profesorului Antoneta Trifu, pentru cariera de o viaţă dedicată educaţiei şi formării personalităţii copiilor şi tinerilor pentru lumea cultural-artistică, şi profesorului coregraf Marilena Eftimie, pentru contribuţia deosebită adusă de-a lungul întregii sale cariere la îmbogăţirea zestrei culturale a Ploieştiului prin promovarea artei dansului clasic şi modern în rândul a numeroase generaţii de copii.

Cele două sunt recunoscute pentru faptul că au dăruit dragoste de copii, pentru artă, pentru frumos. Carierele lor s-au împletit în ultimii 50 de ani pentru fericirea copiilor Ploieştiului. Antoneta Trifu a creat Festivalul Naţional al Teatrelor de Revistă pentru Copii. Este, de asemenea, singura autoare de cărţi de teatru pentru copii din România.

Marilena Eftimie este iniţiatoarea festivalului „Copilăria inundă bătrânul bulevard”,. Evenimentul a devenit tradiţie în timp , dup[ ce a debutat în 1996.

Datorită celor două doamne profesor, zeci de copii care au avut şansa de a le fi elevi  au urmat cariere artistice.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor