Scandalul iscat în cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Local din 18 iulie lasă urmări. Doamna de Fier a Ploieştiul, Nicoleta Crăciunoiu, a fost băgată de Adrian Dobre în comisia de disciplină.
Crăciunoiu a fost arătată cu degetul, în repetate rânduri, ca fiind vinovată pentru blocajele din mai multe segmente ale administraţiei, dintre care cele mai importante – sportul şi transportul ploieştean.
Scandalul din 18 iulie, care a ţinut nu mai puţin de şase ore, a fost întreţinut de către Nicoleta Crăciunoiu, care a refuzat atunci să dea aviz favorabil pentru alocarea de fonduri pentru competiţiile sportive şi închirieri de baze sportive, pe motiv că sunt ilegale, şi asta după ce, aceeaşi şefă de la economic a aprobat fonduri timp de trei luni, pentru aceleaşi activităţi.
Aceeaşi doamnă care a reuşit să distrugă CSM Ploieşti, considera la acel moment că documentaţia primită de la TCE nu este corectă. Asta deşi de ani de zile a virat fonduri către societatea pe baza aceloraşi documente.Tot “doamna de fier a Ploieştiul” a provocat blocaje în ceea ce priveşte deratizare, dezinsecție și dezinfecție din oraş şi s-a opus acordării mărcilor Petrolul către Asociația Petrolul 52.
Potrivit unor surse din administrația publică, se pare că acesta a fost băgată în comisia de disciplină. Motivul ar fi chiar ședința de Consiliu Local din data de 18 iulie 2017, când direcțiile au dat aviz negativ la proiectul TCE, iar Nicoleta Crăciunoiu și-a exprimat punctul de vedere atât în scris pe aviz cât și verbal, informază ziarulincomod.ro