DNA investighează prejudicierea banilor publici
DNA a aflat despre posibilele matrapazlâcuri care s-ar fi făcut în Ploieşti, pe banii publici. Ce decizia s-a luat.
În cadrul dezbaterii publice de buget, edilul Adrian Dobre a lansat bomba. A spus atunci că există lucrări trecute pe hârtie, lucrări realizate pe bani publici. Declaraţia sa a stârnit multă revoltă şi nu a rămas fără ecou. Marius Fenichiu, fost candidat independent la Primăria Ploiești, a depus plângere la DNA pentru ca procurorii anticorupție să cerceteze dacă au existat lucrări fictive care să prejudicieze bugetul local, notează ziarulincomod.ro.
Potrivit sursei citate, în astfel de cazuri, edilul are obligaţia de a sesiza autoritățile competente. În caz contrar, poate fi acuzat de săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de articolul 267 din Codul Penal, omisiunea sesizării.
Iată şi pângerea formulată
Intrebati primarul ADRIAN DOBRE ,de ce cart MITICA APOSTROL APARE PE ACTELE PRIMARIEI CA ASFALTAT SI CU TOATE UTILITATILE ,DAR IN REALITATE ESTE NOROI PANA LA GLEZNE PE TOATE CELE 21 DE STRAZI ALE ORASULUI !
Regimul de constructie care apare pe autorizatiile ce constructie eliberate de primarie apare cu regim de constructie la case P+I+2+M ,cu toate utilitatile !