Lovitura dată mai multor persoane bănuite de proxenetism din Ploieşti

Poliția și procurorii efectuează luni 17 percheziții în județele Argeș și Arad, într-o anchetă privind spălarea banilor. Mai multe firme și persoane fizice sunt suspectate că, între 2019 și 2022, au realizat tranzacții bancare cu sume semnificative provenite din activități ilegale. Până în prezent, anchetatorii au identificat aproape 7 milioane de lei tranzacționați.

”Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au pus în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară, dintre care 16 în judeţul Argeş şi una în judeţul Arad, la locuinţele şi sediile unor persoane, fizice şi juridice, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 – 2022, mai multe persoane fizice şi juridice ar fi tranzacţionat prin conturi bancare sume mari de bani, existând indicii cu privire la provenienţa din infracţiuni a acestor sume şi desfăşurarea de activităţi corelative de spălare a banilor”, a transmis, luni, Poliţia Română.

Instituţia a precizat că, până în acest moment, suma totală aferentă faptelor ce fac obiectul cercetărilor este de 6.890.280 de lei.