logo
RNTV Live

Cursuri suspendate în mai multe şcoli din Prahova. Lista

elevi masti
Mihai Constantinescu

Cursuri suspendate

Cursuri suspendate în mai multe şcoli! Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-a întrunit ieri în ședință extraordinară, organizată în sistem  audioconferință, în care a decis schimbarea scenariilor de lucru pentru o serie de școli din județ. Prin Hotărârea nr.49/21.09.2020 au fost dispuse umătoarele:

–  Pentru Grădinița Popești (structură a Școlii Gimnaziale Negoiești, comuna Brazi); Școala Pietriceaua (structură a Școlii Gimnaziale „Matei Basarab“, comuna Brebu); clasa cu predare simultană (clasa pregătitoare + clasa a IV-a) din cadrul  Școlii Gimnaziale nr.3 (structură a Școlii Gimnaziale „Al.I.Cuza“) Câmpina; clasa  pregătitoare din cadrul Școlii Gimnaziale Bălțești; Școala Gimnazială în modalitatea „Constantin Stere“ Bucov se dispune suspendarea cursurilor școlare organizate „față în față” și trecerea la Scenariul 3 (participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activităţi/lecţii online), la propunerea consiliilor de administrație ale respectivelor unități de învățământ, avizată de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova, pe o perioadă de 14 zile, începând din data de 21.09.2020. Măsura se impune ca urmare a depistării în toate cele cinci unități de învățământ a cadre didactice infectate cu noul coronavirus.

În perioada de suspendare a cursurilor, conducerile instituţiilor de învăţământ menționate vor dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii: 

 a) curăţenia şi aerisirea claselor/sălilor; 

 b) dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor  instituţiei de învăţământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete; 

c) pe perioada celor 14 zile de suspendare toţi contacţii direcţi din cadrul instituţiei de învăţământ ai cazurilor confirmate vor fi izolaţi/carantinaţi la domiciliu. 

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.     Hotărârea CJSU nr 49/18.09.2020 va putea fi consultată și pe site-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.

Prezenţa zilnică

De semenea, în şedinţă s-a hotarât ca începând din 21.09.2020, activitățile didactice se vor desfășura prin prezența zilnică  a elevilor în unitatea de învăţământ Școala „Angels“ Păulești, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie (Scenariul 1). Această unitate a funcționat, de la începerea anului școlar și până în prezent, în Scenariul 2.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/fii-la-tine-n-tara-la-fel-ca-afarareciclare-selectiva/?fbclid=IwAR2xip3I_gXRfAAQgbahKlboKA_-Cfb1xJPeQpEy0zvvxnGYZmN5h9-w1vU

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor