Cum construiești o relație de încrederere între tine și copil? Sfaturi de la Loredana Mocescu, consilier parental

Se spune pe drept cuvânt că “ceea ce semănăm aceea vom culege”.

Dacă semănăm în copii mânia vom culege răzbunarea, dacă semănăm vinovăția pentru greșeli vom culege neîncrederea, dacă semănăm neîncrederea vom culege lașitatea.

cel mai verde complex reziential

Grija pentru creșterea încrederii copilului în părinții săi reprezintă o bază sigură și sănătoasă în dezvoltare armonioasă a copilului.

Toți ne dorim copii fericiți, toți ne dorim copii care să știe că noi suntem mai puternici și mai pregătiți să îi susținem atunci când le este greu.

Dar oare suntem capabili să le arătăm prin propriul exemplu importanța construirii unei relații bazată pe încredere și respect reciproc? Oare și copiii își pot pierde încrederea în noi, adulții?

Am auzit des părinți care îmi spun: m-a mințit, mi-am pierdut încrederea în el/ea.

Eu aș dori să fiu un arbitru corect în gestionarea acestui meci al dreptății și mă întreb: oare noi nu îi mințim niciodată presupunând că ei sunt mici și nu conștientizează minciuna?

Deseori ne șuieră pe la ureche dictonul: „lasă, lasă, știu eu mai bine, eu am fost ca tine, tu nu ai fost încă ca mine ca să știi cum este…”

Da, chiar și copiii își pierd încdrederea în părinți și așteaptă/visează să vină clipa în care părintele chiar recunoaște sincer că a greșit, fără să  considere acest gest unul umilitor.

Copiii sunt experți în testarea limitelor noastre, așa că este recomandat să fim sinceri în a ne recunoaște propriile limite. Acest lucru ne va consolida relația cu ei și le va da sentimentul că nu este nevoie să fim perfecți, că putem fi și vulnerabili, vom deveni, în ochii lor, acel punct de sprijin pe care să se poată baza tot restul vieții. Acest lucru nu îi va transforma în adulți cu atașament evitant, ci le va da impulsul de a se desprinde de noi mult mai ușor, de a deveni autonomi. Odată ce știu că au o bază relațională sigură, pur și simplu zboară să exploreze lumea. Noi îi vom aștepta, oricând, cu brațele deschise.

În caz contrar copiii vor sesiza imediat că suntem niște adulți în care nu pot avea încredere deplină, nehotărâți, ipocriți, rigizi, nedrepți, că nu se pot baza pe noi. Și pe bună dreptate, copiii chiar au imaginație și iși pot imagina orice despre noi: adultul acela mare care știe tot și dispune tot fără să se gândească o secundă că în fața lui se află o persoană, cea mai importantă persoană din viața lui, mult dorită și așteptată…”

Anii trec și copiii ajung repede la preadolescență și adolescență cu impresia că e normal să nu se poată baza pe părinți… vor naviga apele furtunoase ale acestei etape delicate fără nici un reper, accentuându-li-se sentimentul tipic adolescentin că sunt singuri, nimeni nu-i înțelege și nu au la cine apela pentru ajutor. Iar asta e un mod de gândire care poate fi foarte periculos, un mod de gândire care îi va împinge să caute răspunsuri și senzații în afara familiei.

Ce acțiuni constante putem face pentru a construi această relație de încredere?

1.     Fii alături de copilul tău și fii disponibil permanent pentru discuții!

Incurajează-l să își exprime emoțiile în mod creativ: tinând un jurnal, pictând, desenând.

Acordă-i atenție când vorbește! Astfel îi arăți că toate gândurile și emoțiile lui sunt importante, contează pentru tine, iar asta îi va da încredere să se exprime și să vorbească sincer cu tine.

2.     Fii sincer în orice situație. Copiii care învață de mici că pot comunica orice fără teama de represalii și fără ca noi, adulții să reacționăm exagerat sau nedrept au parte de relații solide, oneste și bazate pe încredere reciprocă toată viața lor.

3.     Stabilește limite clare și ai grijă să le respecți și tu. De  ex.: la noi în familie se mănâncă dulce doar după masa de prânz sau ne uităm pe dispozitive electronice o oră pe zi”. Formulați limitele/regulile la modul afirmativ.

4.     Nu te contrazice în fața copilului. Stabilește o strategie comună de educare împreună cu partenerul tău.

5.     Nu țipa, pentru că nu faci decât să creezi tensiuni inutile. Copilul nu va mai percepe vorbele, ci doar tonul.

6.     Discutați și analizați împreună comportamentele negative și reconstituiți scena cu varianta pozitivă, cereți-le să observe diverse comportamente și nu etichetați copiii: „ești rău…nu îi comparați: „a fost mai bun ca tine X”…

7.     Stabilește o rutină zilnică! Un program zilnic clar și stabil îi dă copilului sentimentul de siguranță.

Să nu uităm nevoia de iubire pe care, noi toți o “cerșim” ori de câte ori este posibil în relațiile din viața noastră. De câte ori este posibil întrebați-vă: are copilul meu rezervorul plin cu iubire, energie, resurse pentru a merge mai departe să exploreze?

Atât de frumos spunea Alvin Price : “Părinții trebuie să umple ”rezervorul” de stimă de sine al copilul  în așa fel încât nimeni, niciodată să nu reușească să facă suficiente găuri astfel încât să îl secătuiască”.

arnos 6 oua

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here