În toamna anului trecut, întreg oraşul Ploieşti era zguduit din temeliii de o crimă oribilă săvârşită de o mamă. Este vorba despre Lucia Daniela Groza, în vârsta de 63 de ani, care şi-a ucis propriul fiu cu mai multe lovituri de ciocan şi apoi l-a îngropat în curtea casei sale.
După două săptămâni de la comiterea faptei, femeia a mers la poliţie şi a povestit oamenilor legii tot ce făcuse. Le-a explicat poliţiştilor că fiul său, în vârstă de 41 de ani, obişnuia să bea peste măsură şi să o abuzeze fizic. Femeia a povestit că, temându-se să nu fie ucisă de către fiul său, în acea seară, după ce acesta a adormit, a luat un ciocan şi l-a lovit până când l-a ucis.
Pentru fapta sa a fost condamnată definitiv la 12 ani de inchisoare, fiind găsită vinovată de infracţiunea de omor calificat. Iniţial, a făcut apel la sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova, însă ulterior a renunţat la proces.
sursa foto Click.ro