Cu fruntea plecată, cu baionetele înfipte în pământ

Inspirat de textul scris de părintele Claudiu Băzăvan, un om pe care îl respect și apreciez foarte mult și pe care, iată, acum îl pot socoti coleg, și, în același timp, iritat de jenanta confuzie a lui Cătălin Predoiu, mi-am dat seama că noi, românii, am avut noroc de mari regine.

În iulie 1938, Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. A fost salutată  de militari cu baionetele înfipte în pământ și patul armei în sus, gestul suprem pe care Armata Română nu l-a oferit niciodată altei personalități. De ce au făcut militarii acest gest unic?

Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, s-a căsătorit în 1891 cu cel care urma să intre în cărțile de istorie drept Regele Ferdinand cel Loial și a intrat în contact cu realitățile unei țări în care, după cum avea să scrie mai târziu, „cuvântul ministru era sinonim cu capul răutăților”. În timpul Războiului Balcanic, atunci când Armata Română a ajuns aproape de Sofia luptându-se doar cu o îngrozitoare epidemie de holeră, Regina Maria a îngrijit bolnavii riscându-și viața. La fel a făcut și în timpul Primului Război Mondial, atunci când s-a îngrijit de răniții, căpătând renumele de „Mama răniților”. „Fără să-i pese de riscuri, ea stătea la capătul soldaților tineri care mureau de holeră, vărsând lacrimi pentru fiecare dintre ei, ținându-l de mână ore întregi pe tânărul muribund, spunându-i cu toată sinceritatea că ea îi înlocuia mama și, apoi, când vedea că i se apropie sfârșitul, luându-l în brațe și sprijindu-i capul pe umărul ei până când își dădea sufletul”, își amintește Arthur Gould Lee, vicemareșal al aviației britanice. Chiar și cinicul Constantin Argetoianu are numai cuvinte frumoase despre Regina Maria: „O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale”. Nici măcar regimul comunist nu a avut îjndrăzneala să șteargă total memoria Reginei Maria.  Chiar și până în 1990, în liceele militare se predau informații despre atașamentul Armatei față de Regină. Mai mult, cei mai buni istorici ai vremii țineau conferințe la Ministerul Apărării Naționale despre „Regina Maria, întregitoarea neamului Românesc”.

În aceste zile triste am realizat, încă o dată, că am ratat șansa de a așeza în cărțile de istorie o altă personalitate, Regina Ana. O regină care merita mai mult de la noi și de la istorie!

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here